Mediul privat ajută Educația

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 200 de invitaţi din mediile şcolare, societatea civilă şi sectorul privat vor participa mâine la Forumul Educaţia 2010. Evenimentul este organizat de Fundaţia „Dinu Patriciu", Grupul EDUCATIVA şi Liga Studenţilor Români din Străinătate.

Timp de trei zile, la hotelul Marriott din Bucureşti vor fi dezbătute cele mai importante probleme ale educaţiei.

Vor fi prezentate studii de caz despre mediul universitar şi preuniversitar din România, despre cum se face orientarea profesională în şcoli, iar reformele reuşite din alte sisteme de educaţie vor fi popularizate.

Alte teme de discuţie vor viza contribuţia sectorului privat la schimbarea sistemului românesc de învăţământ şi legarea acestuia de piaţa muncii, utilizarea tehnologiei în procesul de învăţare, soluţii pentru lipsa infrastructurii în educaţie şi exemple de bună practică a parteneriatului public-privat în România.

„În urma sesiunilor de dezbatere şi analiză, de prezentare a exemplelor de bună practică din România şi de pe plan internaţional vor rezulta un set de instrumente şi măsuri strategice propuse de către participanţi spre a fi implementate, menite să reconfigureze întregul sistem educaţional românesc", a declarat Tincuţa Baltag, director general Fundaţia „Dinu Patriciu".

Universităţi internaţionale

Şi-au anunţat participarea Richard Baraniuk - profesor în cadrul Universităţii RICE din Statele Unite şi fondator al editurii on-line Connexions, Oana Badea - Secretar de Stat în Ministerul Educaţiei, Liliana Preoteasa - director general în Direcţia Generală Educaţie Timpurie, Şcoli, Performanţă şi Programe. Mai multe detalii despre Forumul Educaţiei sunt disponibile la adresa www.forumedu.ro.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”