Medic, despre limitările unităţilor mobile de Terapie Intensivă. La Ploieşti nu a funcţionat, la Piteşti a fost de real folos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Inquam Photos / George Călin

La Ploieşti, medicii au avut „tot timpul” probleme cu TIR-ul ATI, iar câteva săptămâni acesta a fost nefuncţional, după ce instalaţia de climatizare a cedat. La Piteşti, unitatea mobilă a fost un real ajutor, consideră autorităţile. Spitalele din ambele oraşe au trimis, între timp, TIR-urile la Bucureşti, iar cel din Piteşti a ajuns la Spitalul Victor Babeş, unde luni seară au murit trei pacienţi, în urma unei defecţiuni la instalaţia de oxigen.

Unităţile mobile de Terapie intensivă folosite de aproximativ 10 luni pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2 sunt considerate utile de unii, în timp ce alţii susţin că o astfel de unitate poate fi utilizată doar temporar şi pe perioade scurte. 

Unităţile mobile de terapie intensivă au ajuns în ţară în luna iunie a anului trecut. Achiziţionate de Fundaţia pentru SMURD în colaborare cu Crucea Roşie şi cu sprijinul a două mari companii străine care activează în România – una care activează în sectorul petrolier şi alta din domeniul retail-ului – şi au fost trimise în ţară, acolo unde adresabilitatea la spitale COVID depăşea capacitatea unităţilor sanitare. 

Una dintre unităţile mobile de terapie intensivă a ajuns în vara anului trecut la Ploieşţi. Cadrele medicale nu au fost scutite de probleme în gestionarea cazurilor internate în această unitate mobilă.

„Tot timpul am avut probleme cu TIR-ul ATI. În vara anului trecut, a scăzut presiunea oxigenului, erau pacienţi în TIR. Nu erau toţi foarte grav, unii puteau respira. Din fericire, am găsit atunci loc pe secţia de terapie intensivă din spital şi i-am dus acolo. Nu au fost pierderi de vieţi”, a declarat un medic din Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Acesta a menţionat că scăderea oxigenului a fost de departe cea mai serioasă problemă, însă nu a fost singura. În august anul trecut instalaţia de climatizare a TIR-ului a cedat, făcând ca unitatea mobilă să fie nefuncţională. Se întâmpla pe 23 august, la puţin peste o lună după ce TR-ul fusese adus la Ploieşti. Mai mult de două săptămâni, TIR-ul a fost neutilizat. În 8 septembrie, autorităţile din judeţ au anunţat că instalaţia de climatizare a fost repusă în funcţiune. 

„Vara nu răceşte, iarna nu încălzeşte. (...) Unităţile de acest tip sunt făcute pentru evacuare. Ţii bolnavii o zi, două, apoi îi duci în spital”, a precizat medicul.

Piteşti: TIR-ul nu făcea faţă temperaturilor scăzute

Şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti a avut alocată, în vara anului trecut, una dintre unităţile mobile de terapie intensivă. Subprefectul judeţului Argeş, Emanuel Soare, care la acel moment deţinea funcţia de prefect, a declarat, marţi, că din punct de vedere tehnic nu au fost probleme cu TIR-ul. A fost însă o perioadă, în iarnă, în care a fost nevoie de intervenţia echipei de mentenanţă pentru a izola termic unitatea, întrucât temperatura interioară scăzuse, odată cu răcirea vremii. 

„Am luptat foarte mult să obţinem acest TIR în valul doi al pandemiei, pentru noi a fost foarte util având în vedere numărul destul de mic al locurilor ATI. A fost foarte util pentru noi, nu au fost probleme din punct de vedere tehnic niciodată, a fost o singură problemă pe perioada iernii, în ideea în care temperaturile începuseră să scadă şi TIR-urile nu erau pregătite pentru a face faţă temperaturilor foarte scăzute, dar, în baza contractelor, probabil, pe care le au cu firma care a produs aceste TIR-uri -  DSU şi spitalele au contracte cu firme de mentenanţă – este o echipă care se ocupă permanent de aceste TIR-uri şi au venit, au făcut o procedură, au izolat podeaua astfel încât au reglat temperatura din interior. Altfel, nu au fost probleme, chiar am avut destul de mulţi pacienţi care au fost trataţi acolo”, a explicat Emanuel Soare. 

Subprefectul a explicat că nu a fost nevoie de evacuarea pacienţilor, izolarea fiind făcută din exterior, cu o spumă. 

Acesta a menţionat că la Piteşti personalul tehnic din spital a fost instruit să poată rezolva probleme tehnice apărute la unitatea mobilă de terapie intensivă.

Mai multe pentru tine:
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare