Maşinile abandonate prin parcări peste şase luni vor fi ridicate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşinile nemişcate timp de şase luni vor fi ridicate de autorităţi  Foto Facebook

Cei care îşi lasă maşinile să zacă prin parcări mai mult de şase luni riscă să rămână fără ele pentru că autorităţile au acum cadrul legal de a ridica autovehiculele considerate abandonate, conform unui act normativ ce a fost publicat recent în Monitorul Oficial.

 Astfel, conform Legii nr. 97/2020 pentru modificarea şi completarea regimului juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, autorităţile vor viza orice tip de autovehicul care nu a fost mişcat de pe loc timp de o jumătate de an şi despre care „există indicii temeinice că acesta nu respectă condiţiile legale pentru a circula pe drumurile publice”. Conform legii, aceeaşi regulă se aplică şi maşinilor care n-au plăcuţe cu numere de înmatriculare sau care sunt înmatriculate în străinătate.

Într-un prim pas de punere în practică a reglementării, autorităţile vor trece la inventarierea acestor autovehicule. Apoi, se vor încheia procese-verbale de constatare şi pe maşinile aflate în discuţie se vor afişa somaţii pentru ridicarea lor în maximum zece zile. În caz contrar, vehiculele vor fi ridicate şi depozitate de autorităţi în locuri special amenajate. 

Conform legii, maşinile deja ridicate de autorităţi vor fi extrem de dificil de recuperat. Asta pentru că proprietarul sau utilizatorul legal al maşinii va fi obligat să facă dovada achitării tuturor taxelor (inclusiv cea de parcare), impozitelor şi amenzilor prevăzute de lege, aferente respectivului vehicul. Apoi, proprietarul va fi obligat să plătească şi inventarierea, expertizarea, ridicarea, transportul, depozitarea şi paza vehiculului în parcarea special amenjată de autorităţi. În fine, foarte important, cel care revendică maşina trebuie să facă dovada deţinerii inspecţiei tehnice periodice valabile pentru vehiculul respectiv, lucru imposibil de realizat în cazul unor maşini care stau cu anii prin parcări. 

Legea 97/2020 mai prevede că, dacă proprietarii nu-şi vor revendica maşinile ridicate, în funcţie de starea tehnică în care se află, acestea vor fi vândute sau scoase din circulaţie şi predate unei „unităţi de colectare şi valorificare a deşeurilor”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat