Marcel Vela: Un poliţist local care protejează un parc din Timişoara are 8-9.000 de lei, iar un poliţist din MAI care îşi riscă viaţa are jumătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos/Virgil Simonescu

Ministrul de Interne Marcel Vela a declarat, sâmbătă seara, la Digi 24, că ar trebui să existe o delimitare clară între Poliţia naţională şi cea locală, precizând că cele două instituţii vor fi redenumite în urma unor analize.

Vela a spus că „este o discuţie foarte veche” cu privire la Poliţia naţională şi cea locală: „De la confuzia nominală sau inscripţionarea autovehiculelor, ar trebui clar o delimitare”.

„În mod esenţial ar trebui făcută o analiză cu privire la competenţe, dincolo de uniformă sau inscripţionare, competenţele sunt uneori destul de complicate sau complexe, fie unele se suprapun, fie unele sunt în contradicţie. În altă ordine de idei, Poliţia locală are un avantaj care nu este comparativ cu Poliţia naţională. Poliţiştii locali sunt în subordinea primăriilor, s-au mărit salariile la primării şi în mod automat funcţionarii de acolo au salarii foarte mari. De exemplu, un poliţist local care protejează ordinea publică într-un parc din Timişoara are 8-9.000 de lei, iar un poliţist din MAI care îşi riscă viaţa să prindă un criminal are la jumătate din salariul poliţistului local”, a declarat ministrul de Interne la Digi24.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG