Mădălina Dobrovolschi: Preşedintele este foarte mulţumit de modul în care au acţionat instituţiile statului în cazul Ghiţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sebastian Ghiţă la ICCJ / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis este foarte bine informat în legătură cu fiecare pas care a fost înfăptuit în cadrul procedurii de extrădare a lui Sebastian Ghiţă şi este foarte mulţumit de modul în care au acţionat instituţiile statului în acest caz, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

 ”Preşedintele României e foarte bine informat în legătură cu fiecare pas care a fost înfăptuit în cadrul acestei proceduri”, a afirmat Dobrovolschi într-o conferinţă de presă.

Ea a subliniat că preşedintele Iohannis nu are niciun motiv de îndoială că instituţiile statului au acţionat sau acţionează foarte corect în acest caz.

”Preşedintele este foarte mulţumit de modul cum au acţionat instituţiile în acest caz”, a ţinut să precizeze purtătorul de cuvânt al şefului statului.

Întrebată dacă preşedintele Iohannis a avut vreo discuţie cu omologul său din Serbia pentru facilitarea extrădării lui Sebastian Ghiţă sau dacă s-a implicat în vreo negociere în acest sens, Mădălina Dobrovolschi a răspuns că ”preşedintele şi-a exercitat exact atribuţiile şi este foarte bine informat” în legătură cu procedura în acest caz.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat, joi, că autorităţile române au transmis miercuri, la Belgrad, la ora 13.30, toate documentele pentru extrădarea lui Sebastian Ghiţă

Toader a precizat că este vorba despre peste 400 de pagini de documente care au fost traduse şi că prelungirea perioadei de detenţie pentru Ghiţă a fost solicitată doar ca măsură de precauţie.

Ministrul Justiţiei a subliniat că autorităţile de la Bucureşti şi-au făcut treaba şi că de acum lucrurile depind de partea sârbă.

Curtea Supremă din Belgrad a prelungit, la solicitarea României, termenul de 18 de zile pentru transmiterea cererii de extrădare în cazul lui Sebastian Ghiţă, reţinut în 14 aprilie, la Belgrad, în baza unui mandat de arestare emis de autorităţile de la Bucureşti. Purtătoarea de cuvânt a Curţii, Bojana Stankovic, a declarat pentru Tanjug miercuri că, în cadrul procedurilor preliminare, termenul de detenţie poate fi prelungit până la 40 de zile.

În cazul lui Ghiţă, imediat după reţinere, au fost formulate două decizii ale instanţelor: una privind reţinerea sa pentru o perioadă de două luni şi o alta privind reţinerea sa pentru 18 zile.

Presa sârbă a anunţat că Ghiţă şi avocatul său nu ar fi făcut apel la deciziile judecătorilor.
viewscnt

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai emoționant și impresionant film religios din istoria cinematografiei mondiale. Ce s-a întâmplat cu actorul din rolul principal: un băiețel abandonat la poarta unei mânăstiri
Cum se face tocănița de post ca la mănăstire. Este recomandată în Postul Paștelui
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Două zodii primesc un semn clar de la Divinitate până la finalul lunii februarie. Decizia luată acum le schimbă complet anul 2026
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!