Ludovic Orban: „CNSU decide luni dacă reintroducem restricţii pentru ţările care au nivel de infectare superior nivelului din România”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Ludovic Orban Imagine; Gov.ro

Premierul Ludovic Orban a anunţat că va fi o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) care va stabili reintroducerea unor restricţii pentru ţările care au nivelul de infectare superior pe ultimele 14 zile nivelului din România.

Şeful Executivului a explicat că cei care vin în România şi stau mai mult de 3 zile vor trebui să rămână în carantină.

Aceştia au posibilitatea ca în a 5-a zi să facă un test COVID şi dacă acesta e negativ, atunci pot ieşi din carantină.

Cei care stau doar 3 zile în România nu vor fi obligaţi să intre în carantină, însă trebuie să prezinte un test COVID negativ efectuat cu 48 de ore înainte de momentul intrării în ţară.

Cât ar putea să stea în carantină românii care vin din străinătate

„Am discutat împreună cu colegii, ştiţi că nu am mai actualizat situaţia ţărilor pentru că la nivel european a fost o dezbatere şi am aşteptat să se ia o decizie unitară la nivel european. Nu s-a luat o decizie, din acest motiv vom decide luni în cadrul CNSU să reintroducem restricţii pentru ţările care au nivel de infectare superior, pe ultimele 14 zile, nivelului din România. Aceste restricţii vor fi mai nuanţate pentru cei care vin în România şi stau în România o perioadă de maximum 3 zile nu se va impune situaţia carantinării, dacă vin cu un test COVID negativ efectuat cu 48 de ore înainte de intrarea în ţară. Dacă stau mai multe zile, vor avea la dispoziţie două variante - carantină pe 14 zile. În cazul în care doresc să nu stea 14 zile în carantină, în a 5-a zi pot face testul, iar în cazul în care este testul va fi negativ, la momentul primirii testului negativ vor putea ieşi din carantină”, a afirmat Ludovic Orban.

Premierul a făcut aceste precizări, miercuri seara, într-o conferinţă de presă după videoconferinţa cu prefecţii şi cu reprezentanţii instituţiilor cu responsabilităţi în gestionarea epidemiei la sediul MAI.

Prim-ministrul a adăugat că vor putea fi luate decizii la nivel local, în anumite zone şi localităţi precum carantina, dacă situaţia o impune. Orban a mai spus că solicitat prefecţilor intensificarea controalelor pentru a se asigura că toată lumea respectă regulile de protecţie sanitară.

Măsuri locale de carantinare

„Nunţi botezuri şi alte tipuri de evenimente în care nu s-au respectat măsurile de protecţie. Al doilea factor de risc l-a constituit transportul public urban şi interjudeţean. Am solicitat intensificarea controalelor privitoare la respectarea regulilor. De asemenea, luarea deciziilor foarte clare. Acolo unde situaţia o impune trebuie introduse restricţii pentru a controla răspândirea virusului. De asemenea, am solicitat luarea unor decizii de carantinare, local, în localităţile unde situaţia o impune”, a explicat Orban.

El a mai precizat că până acum primarii s-au temut să ia decizii, pentru că era perioada înaintea alegerilor locale, însă acum trebuie să nu mai aibă această frică.

„Până la alegerile locale mulţi primari s-au temut să ia decizii. Avem primari acum pe perioadă de 4 ani”, a completat Orban.

El a adus în discuţie şi petrecerile care au avut loc duminică seara, după închiderea secţiilor de votate şi a transmis colegilor care au participat „să se considere ca şi infectaţi”.

„Privitor la petrecerile organizate după câştigarea alegerilor. Le recomand colegilor care au participat să se considere ca şi infectaţi. Ca atare, toţi cei care au participat la astfel de petreceri să se considere infectaţi şi să aibă grijă să respecte măsurile, astfel încât să nu îi infecteze şi pe alţii”, a conchis Orban.

Premierul Ludovic Orban a avut miercuri o videoconferinţă cu prefecţii şi cu reprezentanţii instituţiilor cu responsabilităţi în gestionarea epidemiei la sediul MAI. La eveniment au participat şi ministrul de Interne Marcel Vela, ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru şi şeful DSU Raed Arafat.

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie