Livia Stanciu, preşedintele Curţii Supreme, susţine că nu se impune o lege a graţierii şi amnistiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Livia Stanciu nu crede în oportunitatea unei legi a graţierii FOTO Adevărul

Livia Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), a declarat vineri că nu se impune o lege a graţierii şi amnistiei şi nici abrogarea art. 13 din Legea 78/2000, privind faptele asimilate infracţiunilor de corupţie.

“Nu. Absolut nu. O să dezvolt, dacă se va pune această problemă în cadrul comisiilor juridice, pentru că ele vor fi discutate, se impun a fi discutate, atât a Senatului, cât şi a Camerei Deputaţilor, şi vă invit atunci, pentru că ar fi multe aici de spus. Şi aşa cum mă ştiţi de fiecare dată, poate spre nemulţumirea altora, Livia Stanciu va prezenta un punct de vedere şi un punct de vedere extrem de argumentat. Concluzia însă finală pe care vreau ca să o reţineţi: nu se impune la acest moment nicio lege de amnistie, nicio lege de graţiere, nici abrogarea dispoziţiilor nici art. 13, nici art. 13 indice 1, nici indice 2 din Legea 78/2000”, a afirmat Livia Stanciu, arată Agerpres.

Potrivit art. 13 din Legea 78/2000, “fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani”.

Acelaşi articol prevede că “infracţiunea de şantaj, prevăzută la art. 194 din Codul penal, în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 12 ani”.

De asemenea, art. 13 stipulează că “infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani”.
 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie