Lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, marcată prin panouri de avertizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Beneficiarii construcţiilor vor fi obligaţi, până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, să amplaseze, deasupra intrărilor în clădiri, panouri de înştiinţare despre lipsa autorizaţiei. Aşa arată o propunere legislativă adoptată tacit de Senat, prin care se doreşte completarea Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

Concret, nota privind adoptarea tacită, prin împlinirea termenului pentru dezbatere şi adoptare, la data de 24 octombrie, a fost citită în plen de senatorul Claudiu Manda, preşedinte de şedinţă, informează digi24.ro. 

Sursa citată arată că propunerea legislativă a fost iniţiată de un grup de parlamentari preponderent PMP şi care prevede că, până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, beneficiarii investiţiilor în construcţii şi amenajări publice vor avea obligaţia de realizare şi amplasare a unor panouri de înştiinţare în dreptul intrărilor în spaţiile respective.

„Acest spaţiu funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu” este mesajul care va fi tipărit cu litere de tipar de culoare de avertizare galben, pe panourile de înştiinţare. 

Proiectul primise din partea Comisiei de administraţie din Senat raport de respingere, dar acesta nu este luat în considerare pentru că plenul nu a votat actul normativ până pe 24 octombrie.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG