Lidia Bărbulescu, scurgeri „pe surse“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele interimar al instanţei supreme, Lidia Bărbulescu (foto), membru CSM, a fost audiat, ieri, în calitate de martor în dosarul senatorului PSD Cătălin Voicu, acuzat de grave fapte de corupţie.

Bărbulescu a dat declaraţii procurorilor anticorupţie în legătură cu faptul că ar fi atenţionat-o pe judecătoarea Joiţa Preda că va avea de soluţionat un dosar monitorizat. Este vorba despre dosarul în care Cătălin Voicu ar fi intervenit, prin intermediul magistratului Florin Costiniu, astfel încât omul de afaceri Costel Căşuneanu să aibă câştig de cauză într-un litigiu cu Compania de Autostrăzi.

Lidia Bărbulescu a precizat că nu-i cunoaşte nici pe Cătălin Voicu şi nici pe Costel Căşuneanu. În calitate de vicepreşedinte al Curţii Supreme şi, ulterior, de preşedinte al aceleiaşi instanţe, Bărbulescu a avizat solicitările DNA de interceptare a convorbirilor telefonice ale senatorului Cătălin Voicu.

De altfel, într-una dintre interceptările telefonice realizate de SRI, Cătălin Voicu îl asigura pe senatorul PSD Alexandru Mazăre că „Lidia e de-a noastră". Tot ieri a fost audiată la DNA şi Margareta Costea, soacra preşedintelui Senatului, Mircea Geoană.

Procurorii verifică dacă Voicu a intervenit în dosarul în care se făceau cercetări cu privire la obţinerea certificatului de revoluţionar de către Margareta Costea, cauză soluţionată în 2006 cu neînceperea urmăririi penale.

Sechestru

Oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic au primit o veste proastă ieri de la procurorii anticorupţie: li s-a pus sechestru pe sumele presupuse că au fost date lui Voicu drept mită pentru a-i ajuta în dosare penale şi civile. Căşuneanu are sub sechestru 200.000 de euro, iar Locic - 30.000 de euro.

Citiţi şi:


FOTO/VIDEO: Reportaj în satul lui Costel Căşuneanu, "regele asfaltului" anchetat de DNA

Mai multe pentru tine:
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid