Liderului unui cartel columbian, arestat la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful unui mare cartel columbian de trafic de droguri a fost prins de către autorităţile de la Bucureşti. Jesus Eduardo Valencia Arbelaez, de 49 de ani, cu dublă cetăţenie, mexicană şi columbiană a fost arestat de poliţiştii antidrog, reţinut în zona hotelului Continental din Bucureşti.

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, hotelul a fost ales pentru a pune la punct detaliile unei tranzacţii privind achiziţionarea unui avion, mijloc de transport care urma a fi folosit la transportul cocainei din America de Sud – în Statele Unite ale Americii.

După reţinere, Jesus Eduardo Valencia Arbelaez, a fost condus la sediul Poliţiei pentru îndeplinirea formalităţilor necesare, iar ulterior a fost emisă de către Parchetul Tribunalului Bucureşti Ordonanţa de reţinere pentru 24 ore.

Jesus Eduardo Valencia Ardelaez a fost introdus în arestul central al Direcţiei Generale de Poliţie a municipiului Bucureşti, iar Curtea de Apel Bucureşti a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 zile şi, totodată au fost demarate şi procedurile de extrădare a acestuia către Statele Unite ale Americii, transmite NewsIn.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie