Lider sindical de la Nokia: „Vestea închiderii a picat ca şi bomba”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Relocarea uzinei Nokia de la Bochum la Jucu a provocat ample proteste în Germania

Valentin Ilcaş, liderul Sindicatului Nokia Metal, povesteşte că vestea închiderii fabricii de la Jucu i-a  luat prin surprindere. Nici măcar un zvon n-a circulat înainte ca preşedintele Stephan Elop să facă anunţul, în dimineaţa acestei zile.

„Vestea a picat ca şi bomba”, povesteşte Valentin Ilcaş: „Nici nu ne-am gândit că ar putea fi adevărat. Eu n-am crezut nici prima dată când am auzit, azi-dimineaţă. Mi-a trebuit timp să înţeleg că nu este o glumă”.

Conducerea a chemat azi toţi angajaţii, le-a asigurat mijloace de transport pentru ca toţi cei 1.800 de salariaţi să audă această veste proastă pe care le-a dat-o chiar Stephan Elop.

„Este trist, foarte trist”, spune Ilcaş: „Ne-am mândrit mult cu fabrica asta. Dar ne-a scăpat printre degete tot cum am adus-o”, spune Ilcaş.

Activitatea de producţie de la Nokia va continua până la sfârşitul anului, dar muncitorii vor mai fi plătiţi trei luni, inclusiv în martie, fără a face nimic.

După aceea se va acorda un pachet compensatoriu care va fi negociat cu sindicatele, în intervalul ce urmează.

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul