Justiția caută vinovații după 5 ani: Procesul în cazul incendiului cu 9 morți de la Spitalul Piatra Neamț a început cu o amânare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Judecătoria Piatra Neamţ a fost miercuri, 23 aprilie, primul termen de judecată în cazul incendiului de la spitalul județean în care au murit, în noiembrie 2020, nouă pacienți. Procesul a început cu o amânare.

Incendiul a pornit de la o candelă lăsată aprinsă la ATI FOTO Arhivă

UPDATE Procesul în cazul incendiului din noiembrie 2020 produs în Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, în urma căruia a nouă pacienţi și-au pierdut viața, a început cu o amânare.

Judecătoria Piatra Neamţ a dat un nou termen în această cauză pentru a putea studia excepţiile invocate de către inculpaţi.

Știrea inițială

Procurorii au finalizat cercetările în cazul incendiului de la Spitalul Judeţean de Urgenţă, în februarie 2025, şi au trimis în judecată două asistente, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, precum și Spitalulul Județean de Urgență Piatra Neamț, sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

Astăzi (miercuri, 23 aprilie 2025 n.r.) de la ora 11:00, la Piatra Neamț (Judecătorie) se desfășoară primul termen de judecată (cameră preliminară) în cazul incendiului de la Spitalul Județean Piatra Neamț. Dosarul penal cu o vechime de 5 ani ajunge în instanță unde o serie largă de responsabili sunt chemați la apel să răspundă”, a precizat avocatul Adrian Cuculis.

Avocatul mai spune că incendiul devastator a izbucnit după ce a fost lăsată nesupravegheată o candelă în secția ATI a spitalului.

În cele din urmă în cauza cercetată ani în șir rămâne o singura concluzie: aprinderea sau lăsarea nesupravegheată a unei candele într-o secție ATI în plină pandemie, a dus la explozia și moartea acelor persoane”, a adăugat el.

Cum s-a produs tragedia

Ancheta procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a scos la iveală zeci de nereguli la spital. Două asistente medicale și Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț au fost părțile trimise în judecată pentru incendiul devastator din noiembrie 2020, izbucnit în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a unității medicale

Potrivit procurorilor, „în 14 noiembrie 2020, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de asistente medicale în cadrul Secţiei de ATI, în salonul nr. 240, în care acordau îngrijiri bolnavilor pozitivi Covid-19, cărora li se administra oxigenoterapie, în intervalul orar aproximativ 16:40-18:40, inculpatele nu au luat măsurile necesare pentru îndepărtarea din salon sau stingerea lumânării tip candelă care ardea pe noptiera unui pacient aflat în agonie. Astfel, inculpatele au încălcat mai multe prevederi legale şi infralegale ce au ca scop asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă, siguranţei la incendiu şi bunelor practici în exercitarea actului medical”.

Ancheta desfășurată a scos la iveală faptul că două asistente care lucrau în acea seară tragică nu au îndepărtat o candelă aflată pe noptiera unui pacient aflat în stare critică. Într-un mediu cu o concentrație peste limita maximă admisă de oxigen (peste 23,5%), flacăra a aprins halatul uneia dintre angajate, declanșând incendiul.

A izbucnit astfel un incendiu soldat cu decesul, prin intoxicaţie cu monoxid de carbon, arsuri şi insuficienţă cardio respiratorie acută, a 9 dintre pacienţii internaţi (în saloanele 240 şi 242), vătămarea corporală a unui medic şi a celor două asistente medicale. O altă consecinţă a constat în degradarea salonului nr. 240, a spaţiilor din componenţa acestuia şi distrugerea/degradarea mai multor lucrări, instalaţii, echipamente şi componente ale acestora”, se arată în comunicatul procurorilor.

În ceea ce privește Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, din rechizitoriu reiese că, în perioada 31 martie 2020 - 14 noiembrie 2020, aceasta a încălcat mai multe prevederi legale ce au ca scop asigurarea securității și sănătății în muncă, siguranței la incendiu și bunelor practici în exercitarea actului medical. 

Pagubele materiale cauzate prin comiterea faptelor au fost evaluate la suma totală de 2.576.674,45 lei.

Mai multe pentru tine:
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”