Judecătorii CEDO dau şah-mat parlamentarilor avocaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Decizia CEDO au decis că justiţia poate utiliza interceptările discuţiilor dintre avocat şi client în anchetarea apărătorului

O decizie dată joi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) ar putea arunca în aer discuţiile din Parlamentul României, privind proiectul de lege care le oferă avocaţilor superimunitate. Magistraţii europeni au decis că justiţia poate utiliza interceptări telefonice dintre un avocat şi clientul său pentru anchetarea avocatului.

Judecătorii CEDO au decis că secretul profesional al avocaţilor poate fi eludat, iar interceptările discuţiilor acestora pot fi folosite atunci când conţinutul stenogramelor „este de natură să stârnească suspiciunea participării chiar a avocatului la o infracţiune”. Magistraţii au precizat însă că este important „ca drepturile la apărare ale clientului să nu fie alterate, respectiv ca afirmaţiile sale transcrise să nu fie folosite împotriva sa în procedura al cărei obiect este”.

Decizia CEDO vine exact în momentul în care în Camera Deputaţilor se dezbate un proiect de lege care acordă „superimunitate” avocaţilor. Una din prevederile acestui  proiect controversat face practic imposibilă şi ineficientă interceptarea avocaţilor. Mai exact, iniţiatorii legii îşi doresc ca avocaţii să fie anunţaţi de judecător de îndată că împotriva lor s-a dispus măsura interceptării. Motivul susţinerii puternice a acestei legi este susţinerea parlamentară a aleşilor care au probleme cu Justiţia, cum ar fi Dan Şova sau Titus Corlăţean.

Judecătorul Cristi Danileţ, membru în CSM a explicat pentru „Adevărul” decizia CEDO. „Atât timp cât comit o infracţiune, avocaţii trebuie cercetaţi şi condamnaţi penal, probele putând fi obţinute inclusiv prin interceptarea şi înregistrarea convorbirilor cu clienţii lor. Ceea ce protejează principiul confidenţialităţii sunt dezvăluirile clienţilor şi strategiile de apărare, nicidecum săvârşirea unor infracţiuni de către avocaţi”, a spus magistratul.

„Nu trebuie făcută atâta tevatură pe faptul că e superimunitate. Nu e nicio superimunitate, e doar o respectare a ceea ce înseamnă profesia de avocat. Nu pot să spun de acum ce va fi în plen, dar ştiu că legea finală va fi una în conformitate cu legislaţia europeană. Rămâne de văzut dacă va fi votată în această sesiune parlamentară sau la toamnă“, a declarat pentru Adevărul unul dintre iniţiatorii acestui proiect, deputatul Sorin Stragea (PSD).

De ce s-a discutat la CEDO situaţia avocaţilor

Cazul de la CEDO a fost dezbătut după ce doi avocaţi francezi, Jean-Pierre Versini-Campinchi şi Tania Crasnianski, au invocat o încălcare a secretului profesional în dosarul „Buffalo Grill”, un lanţ francez de restaurante suspectat că a importat carne de vită britanică în perioadă embargoului impus din cauza bolii vacii nebune.  Cei doi avocaţi contestau folosirea de către justiţie a interceptărilor conversaţiilor cu clientul lor, preşedintele Buffalo Grill, Christian Picart. Aceste interceptări au ridicat suspiciunea că avocaţii au încălcat secretul profesional şi ar putea fi vinovaţi de ultragiu la adresa unui magistrat.

Sesizată, Curtea de Casaţie din Franţa a autorizat această abatere de la principiul confidenţialităţii discuţiilor între un acuzat şi apărătorul său, în condiţiile în care avocatul poate fi vinovat de o infracţiune, chiar şi străină anchetei în curs. CEDO a aprobat joi abordarea Curţii franceze de casaţie, stabilind că se poate eluda secretul profesional al avocaţilor atunci când conţinutul interceptărilor „este de natură să stârnească suspiciunea participării chiar a avocatului la o infracţiune”.
 

Mai multe pentru tine:
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare