Iohannis, mesaj de Ziua Constituției: „În faţa provocărilor de orice natură, avem responsabilitatea să rămânem uniţi în apărarea democraţiei”

0
Publicat:

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis duminică, 8 decembrie, un mesaj cu ocazia Zilei Constituției. Printre altele, șeful statului a subliniat că România se află într-un moment de profundă responsabilitate faţă de valorile care o caracterizează ca naţiune.

Iohannis, mesaj de Ziua Constituției/FOTO: EPA

„În urmă cu 35 de ani, prăbuşirea regimului totalitar din Decembrie 1989 a marcat şi începutul reconstrucţiei statului, iar aspiraţiile cetăţenilor au dobândit expresia unei noi legi fundamentale care să guverneze societatea noastră – Constituţia României. Aceasta a pus bazele unui stat de drept, în armonie cu evoluţiile democratice ale statelor europene şi cu valorile comune ale constituţionalismului european.

Astăzi, când celebrăm Ziua Constituţiei, temelia statului nostru democratic şi a drepturilor fundamentale, ne aflăm într-un moment de profundă responsabilitate faţă de valorile care ne caracterizează ca naţiune”, începe Iohannis în mesaj.

Acesta adaugă că democrația este protejată de amenințările din exterior de Constituție, iar instituțiile statului sunt chemate să acţioneze cu calm, înţelepciune şi respect faţă de lege.

„Constituţia României defineşte cadrul în care statul şi viaţa politică funcţionează, fiind un scut împotriva ameninţărilor la adresa democraţiei. În perioade tumultoase, instituţiile statului sunt chemate să acţioneze cu calm, înţelepciune şi respect faţă de lege, Constituţie şi democraţie. Ne revine însă această datorie la nivel individual, deopotrivă.

Constituţia este cel mai important act juridic menit a asigura suveranitatea naţională, pluralismul politic şi independenţa statului român. Legea fundamentală este un angajament pentru democraţie, libertate şi apărarea drepturilor cetăţeneşti, care trebuie respectată nu doar în litera, ci şi în spiritul ei”, continuă președintele.

De asemenea, subliniază importanța integrării euro-atlantice în întărirea democrației și că în cele două mandate de Președinte, a vegheat la respectarea Constituției.

„Aderarea României la NATO şi integrarea în Uniunea Europeană, fundamentate pe democraţie şi statul de drept, sunt direcţii constituţionale ireversibile, garanţii ale valorilor înscrise în Constituţie şi expresia voinţei cetăţenilor români de a conferi stabilitate în plan politic, militar şi economic statului nostru.

În cele două mandate de Preşedinte, am vegheat la respectarea Constituţiei şi a valorilor sale fundamentale în virtutea rolului constituţional, iar deciziile pe care le-am luat au avut la bază principiul apărării democraţiei.

În faţa provocărilor de orice natură - politice, sociale, economice, geostrategice - avem responsabilitatea să rămânem uniţi în apărarea democraţiei noastre şi să construim un viitor mai bun, sub protecţia unei Constituţii care asigură şi garantează echilibrul democratic”, mai adaugă Iohannis.  

Și președintele CCR a transmis un mesaj mai devreme cu ocazia acestei zile, în care despre situația actuală, despre dezinformare și știrile false.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC