Ioan Pânzaru rectorul Universităţii Bucureşti: „În 20 de ani putem lua un Nobel“

Rectorul universităţii de stat din Capitală spune că finanţarea învăţământului superior trebuie să înceapă de urgenţă. Ioan Pânzaru este convins că, în viitorul apropiat, sistemul universitar din România se va remarca prin performanţă şi calitate, chiar dacă învăţământul este acum în criză.

„Adevărul“: Cum ieşim din această criză a educaţiei?

Ioan Pânzaru: Eu cred că nu are rost să ne punem întrebări dacă nu ştim răspunsul sau nu suntem hotărâţi să îl aflăm. Ar trebui să ştim ce vrem pentru că, în acest moment, există un exces de deliberare şi o lipsă de orientare. Noi de asta suferim: întrebăm pe toată lumea, dar nu avem nicio idee, nici înainte de a întreba şi nici după ce s-a întrebat.

Implicarea politicului în educaţie are efecte negative asupra calităţii învăţământului?

Păi, politicul să se implice în educaţie prin politici! Dar nu avem un text de politici sociale în domeniul educaţiei. Politicul se implică zgândărind sau mângâind orgolii şi punând oamenii să se certe. Trebuie să existe nişte strategii care să fie stabilite pentru o anumită perioadă de timp, pentru că un guvern durează la noi un an şi jumătate şi, dacă vrem universităţi competitive, ne trebuie o politică pe 10-15 ani.

„Viitorul României nu ne interesează“

Vrem universităţi competitive dar, până acum, România nu a reuşit să impună o universitate în primele 500 ale lumii.

Dacă vom finanţa universităţile de acum înainte, în 15-20 de ani, cu siguranţă vom avea o medalie „Fields“ şi un Premiu Nobel. Dar bătându-ţi joc de profesori, sau aducând poliţia în şcoală, nu o să trezim aceste elanuri.

O să considerăm în continuare că se poate fără educaţie pentru că Bill Gates a început într-un garaj şi că oricum profesorii sunt nişte expiraţi. Viitorul României nu ne interesează, noi vrem să plecăm în altă parte.

Formează învăţământul preuniversitar studenţi?

Învăţământul preuniversitar are, după mine, două hibe fundamentale. Una este că tinerii care ies din liceu nu sunt siguri de ei, nu ştiu să se prezinte, nu privesc omul în ochi şi îi consideră pe adulţi nişte tâmpiţi pe care trebuie să îi păcăleşti. Din această cauză ei nu se pot insera în sarcinile sociale, în obligaţiile unei poziţii dintr-o întreprindere. A doua slăbiciune este că învăţământul preuniversitar s-a lăsat intoxicat de această fugă de muncă, în contradicţie cu obiectivul educaţiei.

„Nu sindicaliştii au nevoie de salarii mai mari“

Nu avem resurse umane? Nu avem valori universitare?

Nu avem bani pentru a susţine aceste valori. Eu am o colegă care şi-a luat deja doctoratul, merge la congrese, simpozioane, publică şi cărţi, lucrează pe muchia ştiinţei, iar noi o plătim cu 1.000 de lei pe lună.

Dacă noi le dăm bani celor care susţin sus şi tare că profesorii trebuie să fie mai bine plătiţi, greşim. Salarii mai mari ar trebui să primească cei care doresc să dezvolte cercetarea în anumite domenii, nu sindicaliştii care strigă tare.

Care este nivelul sistemului privat de educaţie?

Noi nu ne-am îngrijit să facem un învăţământ privat sănătos şi acesta a fost păcatul vremurilor din anii ’90. Învăţământul privat putea să fie finanţat de la început de stat, într-o anumită proporţie, aşa cum este, spre exemplu, în Belgia. În schimbul acestei finanţări statul trebuia să-şi menţină controlul asupra calităţii şi structurilor învăţământului privat, nu să îşi ia mâna complet şi apoi să se mire că s-a sărit calul. După mine, un compromis logic ar fi ca învăţământul privat să intre în competiţie şi pentru locuri publice.

„Statul este ipocrit“

Care este atitudinea statului cu privire la aceste probleme?

Este o ipocrizie din partea statului să se poarte ca şi când ar vrea să scape de povara finanţării studenţilor şi, pe de altă parte, să pretindă că pentru banii lui să i se ofere o calitate extraordinară.

Cum putem scăpa de universităţile private neperformante?

Eu cred că ar trebui să înţelegem că învăţământul superior, ca şi serviciu public, este în interesul tuturor. Greşim atunci când vehiculăm năzbâtii cum ar fi ideile generale conform cărora învăţământul de stat este mai bun iar alternativa privată trebuie desfiinţată, ori ridicând drapelul că învăţământul privat este nobil şi luptă în condiţii grele, în timp ce sistemul de stat este abuziv.

Ceea ce trebuie este să ne asigurăm că avem nişte instituţii unde un tânăr poate învăţa ceva folositor. Dacă pentru asta este nevoie să desfiinţăm anumite universităţi, trebuie să avem curajul să o facem.