Întârzieri de sute de minute din cauza deraierii unui accelerat în apropiere de Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Întârzieri de sute de minute din cauza deraierii unui accelerat în apropiere de Craiova

Deraierea unui tren accelerat în dreptul localităţii doljene Cârcea a produs întârzieri de peste două ore pentru trenurile care circulau pe relaţia Caracal - Craiova, potrivit reprezentanţilor companiei ferate de călători.

Citeşte şi:
Şase dintre răniţii care au fost la un pas de moarte în trenul deraiat la Craiova sunt timişoreni

Potrivit reprezenatţilor CFR Călători, nouă trenuri sunt deviate pe ruta ocolitoare Craiova  – Piatra Olt – Caracal şi vor ajunge la destinaţie cu o întârziere de 60  – 90 de minute.

Subsecretarul de stat Constantin Axinia a declarat pentru NewsIn că cei care au fosst afectaţi de accidentul feroviar conform regulamentului de transport vor fi despăgubiţi.

"Până nu vedem ce au păţit călătorii din trenul care a sărit de pe şine, nu putem să ne pronunţăm. De exemplu, un călător care a pierdut avionul şi a reclamat acest lucru va fi despăgubit cu contravaloarea biletului de avion. Cei care au suferit răni şi au necesitat spitalizare vor fi despăgubiţi cu suma aferentă unui concediu medical" a spus Axinia.

Opt vagoane şi locomotiva trenului Accelerat 1692, care circula pe ruta Timişoara-Bucureşti, au sărit de pe şine, la ieşirea din Craiova spre Caracal, în comuna Cârcea, 15 persoane ajungând la spital în urma acestui accident.