Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, denunţ la Parchetul General privind moartea a 340 de copii în Spitalul pentru copii neuropsihici Siret
0Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus un denunţ la Parchetul General pentru anchetatrea cazurilor de tratamente neomenoase aplicate în timpul regimului comunist în Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret. Acţiunea face referire la perioada 01.01.1980 – 22.12.1989, în care au murit 340 de copii.
Spitalul de copii neuropsihici Siret, localizat în partea de nord a României, şi numit sugestiv în limbajul localnicilor "Orfelinatul Groazei", a fost înfiinţat în 1956 prin ordin al ministrului Sănătăţii, fiind printre primele unităţi medicale din România comunistă dedicată afecţiunilor neurologice infantile, a comunicat IICCMER.
În perioada 1956 – 2001 au fost internaţi la Siret 8.586 copii, dintre aceştia pierzându-şi viaţa nu mai puţin de 1.500. Din raţiuni de timp şi resurse umane limitate, ştiind că investigaţia este de mari proporţii, atât pentru IICCMER cât şi pentru Parchetul General, s-a ales pentru început perioada anilor `80. Pentru perioada de referinţă pentru care IICCMER a înaintat denunţul, cuprinsă aşadar între 01.01.1980 – 22.12.1989, s-au înregistrat 340 decese, cu un maxim în anul 1981 de 81 de copii decedaţi, în timp ce în 1991, în noile condiţii create prin implicarea unor organizaţii filantropice, registrele de stare civilă consemnează doar 2 decese, mai arată instituţia.
Numărul declarat al deceselor scade considerabil începând cu anii 1983 şi 1984, adică doar 12 decese în 1984, ca urmare a transferului masiv de copii către alte unităţi din ţară. Astfel, registrul spitalului consemnează transferul a peste 750 de copii în numai câteva zile de la finele lunii noiembrie 1983.
Majoritatea deceselor aveau loc în lunile de iarnă, cauzele acestora fiind, într-o proporţie covârşitoare, afecţiunile pulmonare, urmate de epilepsii, afecţiuni cardiace, renale, hepatice, gastrointestinale etc. Pe grupe de vârstă, cele mai multe decese au fost consemnate în dreptul grupei 1-4 ani (mai mult de jumătate), urmate de grupele 5-10 ani, 11-18 ani şi peste 18 ani. O analiză asupra locului de provenienţă al copiilor decedaţi demonstrează faptul că o mare parte a acestora proveneau din localităţi din judeţul Suceava sau judeţe învecinate, dar şi din zone mai îndepărtate precum Bucureşti, Bihor, Timiş, Dâmboviţa, Constanţa etc.
Creşterea forţată a populaţiei
Contextul istoric declanşator a fost creat în anul 1966, când regimul comunist din România a iniţiat una dintre cele mai restrictive politici demografice pronataliste. Creşterea forţată a populaţiei, strict cantitativă, fără respectul faţă de om şi fără asigurarea tuturor condiţiilor decente de viaţă, a avut printre consecinţe creşterea mortalităţii materne şi infantile, creşterea fără precedent a numărului de copii născuţi cu malformaţii congenitale grave, cu afecţiuni fizice şi psihice, cu diverse boli moştenite sau dobândite după naştere, mii de copii ajungând orfani şi un număr impresionant fiind abandonaţi, se mai arată în comunicat.
Minorii ce necesitau protecţie din partea statului erau împărţiţi în trei categorii: „recuperabili”, „parţial-recuperabili” şi „nerecuperabili”. Diferenţierea era făcută între o categorie de minori pe care statul încerca să-i „recupereze”, total sau parţial, pentru integrarea ulterioară în producţie, şi o categorie de copii în care statul nu era dispus să investească şi pe care nici măcar nu dorea să-i recunoască. Reabilitarea, chiar şi parţială, a acestor copii, care ar fi putut fi ulterior integraţi în muncă, solicita cheltuieli importante, la care statul contribuia doar parţial. Părinţii erau nevoiţi să acopere o parte din costurile îngrijirii copiilor, indiferent de situaţia lor materială. Nu puţine sunt cazurile în care familii monoparentale, cu venituri minime, sunt nevoite să plătească până la jumătate din acestea pentru întreţinerea minorului în cămin. Mai dificilă era situaţia minorilor orfani de ambii părinţi, lipsiţi de bunuri materiale sau rude, pentru care bugetul asigurărilor sociale nu avea prevăzute sume şi nici baza legală prin care să poată acoperi aceste cheltuieli. Pentru ideologia comunistă, doar omul sănătos intra în discuţie, „rebuturile” fiind ascunse şi, la limită, evacuate.
Patologii uşor de prevenit
În urma analizei actelor de deces şi a certificatelor constatatoare de moarte, efectuată de experţii IICCMER şi de o echipă de specialişti în medicină legală, s-a constatat că, pe de o parte, au existat rate crescute de mortalitate în cazul unor patologii uşor de prevenit sau de diagnosticat precoce şi de tratat corespunzător, iar, pe de altă parte, au existat cauze de moarte care susţin, prin specificul lor, concluziile cu privire la existenţa unui regim caracterizat prin tratamente neomenoase aplicate minorilor din spital.
Ca urmare a descoperirilor făcute, IICCMER a înaintat o sesizare penală către Parchetul General, a doua dintr-o serie de sesizări care vizează crime sistemice şi sistematice petrecute în perioada comunistă, având în vedere toate ramificaţiile administrative, profesionale şi politice. Potrivit cadrului legal de funcţionare, IICCMER este abilitat să efectueze investigaţii ştiinţifice cu privire la crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist şi să sesizeze organele în drept, mai arată instituţia.