Instanţa supremă menţine decizia CSM, care a respins acţiunea disciplinară împotriva procurorilor DNA ce au anchetat adoptarea OUG 13

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevarul

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a menţinut, luni, decizia Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), de respingere a acţiunii disciplinare declanşate de Inspecţia Judiciară (IJ) împotriva procurorilor DNA care au anchetat modul în care a fost adoptată OUG 13 - şeful Secţiei a doua din DNA, Marius Bulancea, adjunctul acestuia, Paul Dumitriu, şi Jean Uncheşelu.

Magistraţii ICCJ au respins, luni, ca nefondat recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva deciziei CSM, care anulase acşiunea disciplinară a Inspecţiei Judiciare împotriva celor trei procurori de la DNA care au anchetat modul în care a fost adoptată OUG 13 -  Marius Bulancea, Paul Dumitriu şi Jean Uncheşelu.

Decizia instanţei supreme - care este definitivă - a fost făcută publică şi de către CSM

„Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii este abilitată să aducă la cunoştinţă că, în dosarul cu nr.349/1/2018,  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia contencios administrativ şi fiscal, prin decizia din data de 10 septembrie 2018, a dispus respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurenta Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr.14/P din 18 decembrie 2017, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori în materie disciplinară în dosarul cu nr.11/P/2017, precum şi a încheierilor pronunţate în acelaşi dosar la datele de 25.10.2017 (în camera de consiliu şi în

şedinţă publică), 15 noiembrie 2017 şi 13 decembrie 2017. Hotărârea instanţei supreme este definitivă”, a transmis Consiliul Superior al Magistraturii.

„Reamintim că, prin Hotărârea nr.14/P din data de 18 decembrie 2017, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a constatat nulitatea acţiunii disciplinare formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnilor Paul Silviu Dumitriu, Jean Nicolae Uncheşelu şi Marius Bogdan Bulancea, procurori în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t)  teza a-II-a  din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare", mai arată CSM.

În septembrie 2017, Inspectia Judiciară a declanşat o acţiune disciplinară împotriva procurorilor Marius Bogdan Bulancea - procuror şef secţie, Paul Silviu Dumitriu - procuror şef adjunct secţie şi Jean Nicolae Uncheşelu de la Structura centrală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru "exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă”.

„Nerespectarea normelor de drept procesual în exercitarea atribuţiilor de serviciu care impuneau organului judiciar, pe de o parte, soluţia de clasare fără a efectua acte de urmărire penală ca urmare a incidenţei unuia dintre cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale şi, pe de altă parte, să nu dispună începerea urmăririi penale cu privire la faptă, întrucât toate faptele reclamate în cauză priveau în realitate aspecte legate de procedura de adoptare a unui act normativ, respectiv aspecte de oportunitate şi legalitate care nu cad sub incidenţa controlului organelor de cercetare penală, indiferent de încadrarea juridică stabilită de către procuror (art. 294 alin. 3 din CPP şi art. 315 alin. 1 lit. b din acelaşi cod şi respectiv, art. 305 alin. 1 din CPP)”, susţinea Inspecţia Judiciară.

În raportul IJ se menţiona că efectul a fost încălcarea gravă a principiului separaţiei puterilor în stat de către cei trei procurori DNA, care „s-au considerat competenţi să verifice oportunitatea, respectarea procedurii legislative şi, implicit, legalitatea adoptării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului".

Conform IJ, o altă consecinţă a fost deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca serviciu public, în raport de faptul că, dată fiind conduita concretă adoptată de procurorii cercetaţi, concretizată în încălcarea normelor de procedură penală arătate, s-a constatat de către Curtea Constituţională, prin aceeaşi decizie, faptul că Ministerul Public nu doar că şi-a depăşit atribuţiile prevăzute de Constituţie şi de lege, dar şi-a şi arogat atribuţii ce aparţin Curţii Constituţionale sau puterii legislative.

În luna decembrie, Secţia pentru procurori a CSM a anulat acţiunea disciplinară formulată de Inspectia Judiciară în cazul celor trei procurori, iar decizia a fost atacată de IJ la completul de 5 judecători de la instanţa supremă.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente