Inspecţia Judiciară cere sancţionarea procurorului Bogdan Pîrlog, cel care s-a sesizat cu privire la intervenţia jandarmeriei la protestul diasporei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspecţia Judiciară a cerut sancţionarea procurorului militar Bogdan Pîrlog, cel care a fost prezent în Piaţa Victoriei şi de la a cărui sesizare parchetul a început una dintre anchetele în acest dosar. Inspecţia Judiciară a anunţat, luni, că a dispus cercetarea disciplinară a procurorului militar Bogdan Pârlog pentru un articol publicat în luna ianuarie prin care ar fi adus „atingere onoarei profesionale ori prestigiului justiţiei”.

„Ca urmarea a efectuării cercetării disciplinare în perioada 8 mai – 7 august 2018, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de domnul Bogdan Ciprian Pârlog (procuror militar, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti) pentru „manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu”, abatere disciplinară prevăzută de art.99 lit.a) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, constând în aceea că prin opiniile exprimate în cuprinsul articolului „Principalele aspecte de natură a afecta grav sistemul judiciar” (publicat la 25 ianuarie 2018, pe site-ul www.juridice.ro), cu desconsiderarea explicită şi totală a normelor şi standardelor de conduită impuse magistraţilor, a denigrat, în mod deliberat, pe de o parte, membrii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii apreciind că aceasta este „fidelizată” şi „favorabilă actualei puteri politice”, şi inspectorii Inspecţiei Judiciare, pe care i-a calificat drept „organisme controlate de către factorul politic prin care (…) se vor putea exercita presiuni asupra magistraţilor”, se arată într-un comunicat public emis de Inspecţia Judiciară.

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la răspunderea procurorului în cauză.

Parchetul General a anunţa că dosarul violenţelor din Piaţa Victoriei a fost constituit în urma sesizării din oficiu a procurorului militar Bogdan Pîrlog, care a constatat că există suspiciunea posibilei comiteri a unor fapte de natură penală de către cadrele militare.

În urmă cu doar o săptămână Inspecţia Judiciară se autosesiza în cazul prim-procurorului militar Ionel Corbu, cel care caracterizase intervenţia Jandarmeriei la protestul diasporei drept nejustificată. Acţiunea instituţiei venea atunci la doar câteva ore după declaraţiile ministrului Tudorel Toader, care afirmase că doar IJ se poate pronunţa dacă procurorul s-a antepronunţat în acea instanţă.

În plus, Inspecţia Judiciară anunţa că a declanşat verificări în legătură cu prezenţa unui procuror militar în centrul de comandă, în timpul protestelor din 10 august. Inspectorii urmau să stabilească în ce calitate s-a aflat în Piaţa Victoriei procurorul militar Bogdan Pîrlog.

Procurorul general Augustin Lazăr avertiza atunci asupra atacurilor din spaţiul public la care sunt supuşi unii procurori care instrumentează dosarele aflate în atenţia opiniei publice, făcând referire la dosarul privind violenţele din Piaţa Victoriei, de la mitingul din 10 august. „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie avertizează asupra pericolului generat de atacurile sistematice, din media, la care sunt supuşi unii procurori care instrumentează dosarele aflate în atenţia opiniei publice”, se arata într-un comunicat al Ministerului Public.

Sâmbătă, ministrul Tudorel Toader anunţa pe Facebook declanşarea procedurii pentru evaluarea activităţii manageriale desfăşurată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Demersul acestuia este identic, ca formă, cu cel în urma căruia a fost demisă şefa DNA, Laura Kovesi. Ministrul specifica că decizia sa vine în contextul apariţiei în spaţiul public a unui nou protocol secret de colaborare între Parchet şi Serviciul Român de Informaţii. „Zilele acestea aflăm că în realitate a fost "desecretizat" un protocol "abrogat" încă din 2016”, nota ministrul Toader. În fapt, documentul în cauză a fost publicat  joi seară, chiar de către consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, pe pagina sa de Facebook. 

În replică, Procurorul General Augustin Lazăr declara duminică că decizia ministrului Justiţiei de a declanşa procedura evaluării sale reprezintă o dovadă că persoane cu „proceduri judiciare” au o nevoie imperioasă să producă un carambol judiciar şi să subordoneze „justiţia independentă, care se dovedeşte a fi imparţială în ceea ce face în aceste momente, de a subordona Ministerul Public, care se dovedeşte a fi imparţial în anchetele sensibile pe care le desfăşoară acum”.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani