Incendiu într-un bloc din Sectorul 3

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

40 de persoane au fost evacuate şi două au primit îngrijiri medicale, după ce un apartament dintr-un bloc din Sectorul 3 a fost cuprins de flăcări, vineri dimineaţă, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii de Pompieri a Capitalai, Cătălin Eftene, citat de NewsIn.

Potrivit lui Eftene, incendiul a fost anunţat pompierilor la ora 6.20, când dintr-un aparatament situat la etajul 1 al unui bloc de pe strada Alexandru Ipsilanti din Sectorul 3 a început dă iasă fum.

Pompierii au intervenit cu măşti de gaze, pentru că în apartamentul incendiat erau depozitate foarte multe gunoaie şi materiale combustibile.

Deşi intervenţia pompierilor nu a durat decât 40 de minute, locatarii blocului, aproximativ 40 de persoane, au fost evacuaţi. Doi intre aceştia, un bărbat şi un copil, au  primit îngrijiri medicale de la ambulanţele de la faţa locului. Adultul a fost internat, în cele din urmă, în spital.

O comisie de anchetă a fost formată, însă cel mai probabil cauza incendiului a fost o flacără deschisă sau un scurtcircuit produs la reţeaua electrică a locuinţei, spun pompierii.