Incendiu în Piaţa Crângaşi din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Din cauza fumului gros, pompierii au intervenit cu greu, dimineaţă, pentru a stinge flăcările care au cuprins Piaţa Crângaşi. FOTO: Arhiva Adevărul

Flăcările au cuprins, în această dimineaţă, Piaţa Crângaşi din Capitală, după ce două standuri cu produse de uz casnic şi vopseluri au luat foc şi au ars în întregime. Din primele cercetări, se pare că incendiul ar fi fost cauzat de un scurtcircuit.

În incendiul din Crângaşi au ars 25 de metri pătraţi de la etajul pieţei, iar halele de la parter, pline cu fructe, legume şi produse de măcelărie, au fost afectate. Nicio persoană nu se afla în complex în momentul producerii accidentului.

"Incendiul s-a manifestat la etajul I al complexului, in interiorul a doua standuri, unul cu produse de intretinere casnica si unul cu lacuri si vospeluri.  Am intrevenit cu trei autospeciale cu apa si spuma, o descarcerare si un echipaj de prim ajutor", a declarat Costin Vasiu de la ISU Bucuresti pentru Realitatea TV.

Costin Vasiu mai susţine că va fi deschisă o anchetă pentru a se stabili cauzele exacte ale producerii incendiului.

Anul trecut, pe 12 iulie, un alt incendiu a avut loc tot în zona Crângaşi din Capitală. O clădire de birouri din sectorul 6 al Capitalei, pe strada Orşova, a luat foc. În urma incidentului de acum un an nu s-au înregistrat victime.

Pe aceeaşi temă:

Incendiu puternic în Piaţa Crângaşi

Maşină făcută scrum, în cartierul Crângaşi: un autoturism a fost incendiat miercuri seară

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică