Încă o condamnare a României la CEDO pentru un poliţist bătăuş nepedepsit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România a fost obligată să plătească daune morale unei tinere care a fost bătută de un poliţist

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai pronunţat marţi o condamnare la adresa României, în cazul unei tinere care a fost bătută de un poliţist, la Predeal, în urmă cu 14 ani. Cazul a trenat în România timp de 7 ani şi s-a încheiat cu achitarea poliţistului, pe motiv că ar fi fost provocat de femeia bătută. Poliţistul bătăuş chiar a fost şi avansat în funcţie câţiva ani mai târziu.

Victima poliţistului, Cătălina Anca Doiciu, s-a adresat Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) în 2008, fiind reprezentată de avocatul APADOR-CH, Diana Olivia Hatneanu.

La 3 ianuarie 2001, Cătălina Doiciu, pe atunci în vârstă de 19 ani, a ajuns la Poliţia Predeal împreună cu logodnicul ei, care avusese o altercaţie cu un taximetrist în gară. Pentru că poliţiştii se manifestau violent faţă de logodnic, tânăra i-a luat apărarea acestuia.
Unul dintre poliţişti i-a aplicat o corecţie, care a necesitat, ulterior, 14 zile de îngrijiri medicale. Conform certificatului medico-legal, Cătălina Doiciu a suferit un traumatism cranian, multiple lovituri şi contuzii ale feţei şi piramidei nazale.

Poliţistul bătăuş a susţinut în faţa procurorilor militari care au cercetat cazul, în urma plângerii făcute de victimă, că a fost atacat de femeie şi nu a făcut decât să se apere. Procurorii şi-au însuşit declaraţia neverosimilă a agentului, ”stabilind” că tânăra de 19 ani a sărit la bătaie.
Poliţistul a primit totuşi o amendă administrativă în 2002, care, ulterior, a fost anulată.

Pentru ”meritele” sale, bătăuşul a fost avansat în funcţia de agent şef principal. Cătălina Doiciu a făcut numeroase alte demersuri legale naţionale, până în 2008, dar fără succes.

CEDO: Poliţistul nu are nicio scuză

În decizia de marţi, CEDO a constatat o încălcare a articolului 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în sensul că Anca Doiciu a fost bătută de poliţistul respectiv, faptă pentru care nu există nicio scuză.

Curtea a afirmat că şi în cele mai dificile circumstanţe, când e vorba de lupta împotriva terorismului, Convenţia interzice tratamentele inumane şi tortura, cu atât mai mult în cazul în care victima l-ar fi "provocat” pe respectivul poliţist.

CEDO a mai constatat de asemenea că ancheta statului român a fost ineficientă şi că a durat mult, în plus procurorul militar care s-a ocupat de caz nu a avut suficientă independenţă. Mai mult, Curtea spune că e greu de înţeles cum de poliţistul nu a fost tras la răspundere pentru fapta lui, amenda fiind anulată, ba mai mult el a continuat să-şi exercite funcţia.

Decizia CEDO obligă România să-i plătească Ancăi Doiciu daune morale în valoare de 11.000 de euro, plus cheltuieli de judecată.

"Prin hotărârea de azi, Curtea europeană atrage încă o dată atenţia României că tortura, tratamentele inumane sau degradante din partea agenţilor statului sunt interzise, indiferent de circumstanţe, şi că acuzaţiile privind astfel de tratamente trebuie investigate pe plan intern cu maximă celeritate şi seriozitate”, a declarat Diana Olivia Hatneanu, avocatul APADOR-CH.
 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”