ICCJ a decis: Boldea mai stă în arest încă o lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihail Boldea, la sediul ICCJ foto: Roberto Sălceanu

Instanţa supremă a prelungit, joi, cu încă 30 de zile mandatul de arestare emis pe numele deputatului Mihail Boldea, în dosarul în care acesta este acuzat de înşelăciune şi constituire a unui grup infracţional organizat, decizia putând fi contestată la Completul de cinci judecători.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Galaţi au cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare al lui Mihail Boldea.

Instanţa a admis cererea procurorilor, stabilind ca mandatul de arestare emis pe numele lui Boldea să fie prelungit din 25 iunie. La 19 mai, tot ICCJ hotărâse prelungirea mandatului din 26 mai până în 24 iunie.

Totodată, ICCJ a prelungit mandatele altor şapte inculpaţi din dosar.

Decizia de joi poate fi contestată la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

În 20 martie, Parlamentul i-a ridicat imunitatea lui Mihail Boldea, pentru a fi cercetat de către procurorii DIICOT în dosarul privind fraude imobiliare.

Două zile mai târziu, ICCJ a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Mihail Boldea, pentru 30 de zile, judecătorii instanţei supreme admiţând propunerea procurorilor DIICOT, care au invocat printre temeiuri şi faptul că parlamentarul se sustrage urmăririi penale.

Deputatul Mihail Boldea a fost adus din Kenya în 27 martie, mandatul de arestare preventivă emis în 22 martie fiind confirmat atunci de instanţa supremă.

Potrivit procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), sunt date şi indicii rezonabile în legătură cu participaţia penală a deputatului Mihail Boldea, în perioada 2006-2011, în obţinerea unor importante foloase materiale, injuste, prin inducerea în eroare a unor persoane, cu ocazia încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare ale unor imobile, ascunzând situaţia juridică reală a acestora ori existenţei unor convenţii comerciale în ceea ce priveşte bunurile.

Pentru obţinerea foloaselor materiale injuste, în perioada 2006 - 2008, deputatul Boldea ar fi constituit un grup infracţional organizat împreună cu Mihaela Cristina Bolboceanu - avocat în cadrul Baroului Galaţi, Aurica Maria Luchiniuc - membru în cadrul Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Galaţi şi fost subprefect al judeţului Galaţi, Elena Petrea - secretar în cadrul Cabinetului Individual de Avocatură "Boldea Mihail" şi Tănase Petrică.

Mihail Boldea a falsificat documente pentru a intra în posesia a nouă imobile din Galaţi, a cerut unor gălăţeni care l-au ajutat în campania electorală să găsească martori mincinoşi, de condiţie modestă, tip "boschetar" sau alcoolici, pentru procesele civile în care erau folosiţi falşi proprietari.

Potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă a deputatului Boldea, înscrisurile false erau folosite în vederea obţinerii, în mod fraudulos, a dreptului de proprietate asupra unui număr de nouă imobile din municipiul Galaţi, notează Mediafax.

În acest dosar au mai fost arestaţi preventiv Elena Petrea, secretara cabinetului de avocatură al lui Mihail Boldea, Alexandru Bogdan Boza, fost membru PDL, Tudorel Vrânceanu, Sava Lucian Mirică, Carmen Mirică, Ştefan Lazăr şi Aura Luchiniuc. Avocata Mihaela Bolboceanu a primit interdicţie de a părăsi localitatea.

Procurorii DIICOT Galaţi au început urmărirea penală şi împotriva lui George Ştefan Boldea, fratele mai mic al deputatului Mihail Boldea, şi a tatălui acestuia, Gheorghe Boldea, pentru spălare de bani. Anchetatorii spun că Mihail Boldea, înainte cu mai bine de o lună de a fi arestat, şi-a vândut casa în care locuia tatălui său şi i-a donat trei apartamente lui Ştefan Boldea.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026