Hunedoara (UPDATE): Medicul care l-a operat pe Liviu Boldura spune că a primit pacientul mult prea târziu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoara (UPDATE): Medicul care l-a operat pe Liviu Boldura spune că a primit pacientul mult prea târziu

Marius Blendea, şeful secţiei chirurgie din cadrul Spitalului judeţean din Deva,  precizează că în astfel de cazuri orice secundă pierdută pune viaţa pacientului în pericol

Chirurgul Marius Blendea este cel care l-a operat vineri pe Liviu Boldura în încercarea de a-i salva acestuia viaţa în ultima clipă.

 „Pacientul a fost trimis de Spitalul CFR Simeria într-o stare inadmisibil de proastă. Acesta prezenta o cangrenă extinsă la nivelul unuia din membrele inferioare. Am intrat în operaţie, am dus-o la bun sfârşit,  dar din păcate pacientul nu a rezistat decedând ulterior. În astfel de cazuri orice secundă pierdută pune viaţa pacientului în pericol. Ideal ar fi fost ca imediat după prezentarea bolnavului la medic, să se intervină chirurgical pentru drenarea zonei afectate sub protecţie de antibiotice”, a declarat pentru Adevărul, medicul Marius Blendea.

Vom reveni cu declaraţia medicului simerian acuzat de malpraxis de către familia lui Liviu Boldura.

Citeşte şi

Caz şocant de malpraxis la Simeria

Medicul acuzat de malpraxis spune că este nevinovat

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată