Hoţi de ţevi prinşi de jandarmi
0În judeţul Bacău, numărul furturilor de materiale feroase este în creştere în ultima perioadă. Hoţii acţionează de regulă noaptea şi produc pagube de miliarde de lei societăţilor
În judeţul Bacău, numărul furturilor de materiale feroase este în creştere în ultima perioadă. Hoţii acţionează de regulă noaptea şi produc pagube de miliarde de lei societăţilor comerciale de la care fură ţeavă sau alte materiale. Ieri, jandarmii băcăuani au anunţat prinderea a trei hoţi, care încercau în timpul nopţii să transporte la un centru de colectare a fierului vechi mai multe ţevi metalice utilizate pentru transportul produselor petroliere. În urma verificărilor efectuate, jandarmii au constatat că infractorii au decopertat, tăiat şi distrus 123 metri liniari de ţeavă, din Parcul 2 al Schelei de petrol şi extracţie Moineşti. Hoţilor li s-au întocmit dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, furt calificat şi complicitate. ţeava furată a fost recuperată, iar dosarul va ajunge în atenţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.