Horațiu Potra, fost membru al Legiunii Străine, reținut pentru 24 de ore. Gruparea de mercenari, condusă de acesta, se îndrepta spre București cu pistoale și arme albe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, despre care se spune că este cel care coordonează paza pentru Călin Georgescu, a fost reţinut, duminică seară, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. 

Horațiu Potra, reținut FOTO : Inquam Photos

„În momentul de faţă este arestat pentru 24 de ore şi procedura penală ne spune că înainte de expirarea măsurii reţinerii se poate dispune o măsură de control judiciar sau de arest preventiv sau poate fi lăsat în libertate. Nu ni s-a comunicat. Ce ni s-a comunicat este că vor vedea dacă apar şi alte probe”, a declarat, duminică seară, avocata Christiana Mondea de la Baroul Sibiu, potrivit News.ro.

Întrebată dacă clientul său are legături cu candidatul Călin Georgescu, avocata a răspuns: „Din punctul, nostru  de vedere, nu”, adăugând că „nu există în dosar un astfel de lucru”.

Avocata Christiana Mondea a precizat că infracţiunile de care e acuzat clientul său fac  referire la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi instigare publică, „pe motivul că ar fi postat ceva la început de decembrie”. 

Gruparea de mercenari se îndrepta spre București

Horaţiu Potra, în vârstă de 55 de ani, prezentat în spaţiul public drept fost luptător în Legiunea Străină şi cel care coordonează paza privată pentru candidatul Călin Georgescu, a fost oprit, duminică, în jurul orei 3:00, în comuna Măneşti din judeţul Prahova. 

El se afla într-un autovehicul Mercedes G, condus de Andrei Florin Lup, un tânăr de 22 de ani originar din Mediaş, oraş din care provine şi Potra.

Surse judiciare afirmă că cei doi se îndreptau către Capitală.

În autoturismul lor au fost găsite numeroase arme între care un pistol, un dispozitiv de împrăştiere gaze iritant lacrimogene cu aspect de pistol şi butelia aferenta cu piper, o petardă din categoria F4 supusă autorizării, cinci bricege, un dispozitiv box, trei cuţite, două lame de cuţit, un baston telescopic şi diverse sume de bani, inclusiv coroane cehe şi franci congolezi.

Horaţiu Potra a fost scos încătuşat din sediul IPJ Prahova, duminică după-amiază, după mai multe ore de audieri.

Potrivit informaţiilor apărute în spaţiul public, Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, ar fi liderul unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa.  

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!