Gabriela Alexandrescu, preşedintele Organizaţiei „Salvaţi copiii”: Ne plângem de violenţă, dar ne batem copiii!

Circa 11.000 de cazuri de copii abuzaţi ajung anual în atenţia autorităţilor. Dar cele mai multe cazuri rămân nereclamate

-    Ovidiu Nahoi: Doamnă Alexandrescu,  presa relatează aproape zilnic despre cazuri de copii abuzaţi. Este o problemă reală?

Gabriela Alexandrescu: În fiecare an, peste 11.000 de cazuri de copii abuzaţi ajung în atenţia autorităţilor. Aproape 80 la sută din situaţiile care ajung în faţa autorităţilor reprezintă cazuri de copii cu vârste sub 13 ani. Şi acest lucru este foarte grav. Din cercetările care s-au făcut rezultă că aproximativ 84% dintre copiii noştri au suferit o formă  de violenţă în familie. iar în şcoală, sunt între 50 şi 75 la sută din copii care suferă violenţă sau umilire sau izolare, din partea personalului sau a celorlalţi copii. Potrivit datelor oficiale, cea mai întâlnită formă de abuz este neglijarea. Dar există şi formele de abuz fizic şi emoţional, aproximativ în 22 la sută dintre cazuri. Şi există, desigur, abuzul sexual. Cauzele principale sunt lipsa de educaţie, sărăcia, dar şi lipsa unor servicii care să lucreze la prevenirea acestor forme de violenţă. Cele mai multe cazuri se petrec în familie, unde încă bătaia copilului rămâne un tabu social. La noi, bătaia încă este ruptă din rai, iar copilul proprietatea părinţilor.

-    Ion M. Ioniţă: Legea este deficitară la capitolul protecţiei copiilor împotriva unor asemenea abuzuri?

G.A.: Din punctul de vedere al legii stăm bine. Am fost a 13-a ţară din lume care a interzis prin lege bătaia şi relele tratamente aplicate copiilor. Aceasta, şi datorită campaniei desfăşurate de organizaţia “Salvaţi copiii”, în perioada 2002-2004. Dar legea este puţin cunoscută, mai ales din cauza autorităţilor, care nu au popularizat-o. Efortul a rămas doar pe umerii organizaţiilor neguvernamentale. Astfel că legea ajunge să acţioneze numai în cazurile grave, care devin vizibile. Acestea sunt, de fapt, cele 11.000 de cazuri despre care vă vorbeam.

-    I.M.I.: Care sunt mediile sociale care pun cele mai mari probleme?

G.A.: Cea mai grea situaţie este în mediul rural, findcă acolo nu există nici măcar o autoritate locală care să apere interesele copiilor. Există câte un asistent sau referent social, dar care se ocupă de mult mai multe lucruri, astfel încât situaţia copiilor este foarte jos pe lista lui de priorităţi. În aceste comunităţi, campaniile trebuie să vizeze oamenii cheie, fiindcă locuitorii ascultă de primar, de preot. În anumite zone, preoţii ne ajută foarte mult. Dar acest sprijin nu vine tot timpul. De exemplu, când am promovat legea de interzicere a bătăii copiilor, anumiţi reprezentanţi ai bisericii au criticat-o, spunând că astfel intervenim în viaţa de familie, slăbind autoritatea părinţilor.

-    O.N.: Şi ce poate face organizaţia dumneavoastră pentru a ajuta la popularizarea legii?

G.A.: Acum desfăşurăm o campanie, intitulată ”Ascultă-i sufletul”, prin care vrem să atragem atenţia asupra efectelor violenţei asupra echilibrului psiho-emoţional al copilului. Am lansat şi un Manifest, care poate fi semnat şi de dvs şi de cititorii dvs pe site-ul www.salvaticopiii.ro. Mă bucur că sunt deja peste 1300 de semnatari. Dar efortul trebuie să fie al întregii societăţi. Ne văităm că trăim într-o societate violentă, dar o ducem mai departe prin violenţa pe care o exercităm asupra copiilor. Pentru că, în general, copiii care trec prin astfel de abuzuri devin la rândul lor agresivi, social neadaptaţi, uneori apar probleme de sănătate mintală.

-   I.M.I.: Spuneţi că este nevoie şi de sprijinul autorităţilor. Ce ar trebui să facă ele?

G.A.: Pe lângă campaniile de informare, noi căutăm să  convignem decidenţii să elaboreze strategiile şi planurile de care avem nevoie. Şi mă refer exact la Strategia de sănătate mintală şi Strategia de educaţie parentală. România s-a angajat de ani buni să elaboreze aceste strategii, în faţa Comitetului ONU pentru Protecţia Drepturilor Copilului, a Consiliului Europei, a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Anul viitor, România îşi va trimite din nou raportul de ţară la Comitetul ONU şi, în mod normal, ar trebui să existe aceste strategii. Sunt recomandări clare ale Comitetului ONU în acest sens, adresate României. Ţara noastră ar fi din nou pusă într-o situaţie neplăcută în raport cu celelalte ţări dacă nu şi-ar îndeplini angajamentele. Dar nu pentru Comitetul ONU trebuie făcute aceste strategii, ci pentru ce se întâmplă aici, în ţară.

-  O.N.: Care sunt instituţiile responsabile de elaborarea acestor strategii?

G.A.: Ministerul Sănătăţii, împreună cu cel al Educaţiei, pentru Strategia pe sănătate mentală a copiilor. Ministerul Educaţiei este responsabil pentru Strategia de educaţie parentală.

- I.M.I.: Până ca România să adere la Uniunea Europeană, autorităţile erau mai cooperante în domeniul protecţiei copiilor? Ne amintim de presiunile exercitate de baroneasa Emma Nicholson, de exemplu...

G.A.: Sigur, atunci autorităţile erau mai cooperante. Dar problemele din domeniul protecţiei copiilor nu au fost rezolvate complet în 2007. Consider că şi acum Comisia Europeană ar putea avea un rol major în a determina autorităţile de la Bucureşti să-şi îndeplinească angajamentele. Sigur, şi contribuţia Naţiunilor Unite este importantă, dar presiunea Comisiei Europene rămâne cea mai eficientă. Noi, ca organizaţie, putem profita de apropierea alegerilor pentru a determina autorităţile să adopte nişte acte necesare copiilor. Fiindcă, din ceea ce vedem, copii nu sunt neapărat o prioritate, dar funcţiile şi poziţiile de conducere, da.

CV Gabriela Alexandrescu

De profesie economist, Gabriela Alexandrescu activează în cadrul organizaţiei “Salvaţi copiii” încă din 1991. A fost mai întâi director economic şi, din 1993, este preşedinte executiv. Organizaţia are în present peste 4.000 de membri în România. Organizaţia se implică în programe vizând sprijinirea copiilor defavorizaţi,  lupta împotriva abandonului şcolar, protecţia copiilor faţă de actele de violenţă şi abuzurile de orice fel.