Fugarul Ioan Neculaie, prins în Grecia. Afaceristul a fost condamnat la 2 ani şi jumătate de închisoare şi se sustrăgea executării pedepsei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Neculaie a fost prins în zona oraşului Salonic din Grecia

Omul de afaceri Ioan Neculaie, dat în urmărire după ce a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor, a fost prins în Grecia. Neculaie a fost depistat în zona Salonic, potrivit unor surse Adevărul.

”Având în vedere mandatul de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 21.01.2022, pe numele numitului Neculaie Ioan, condamnat definitiv la o pedeapsă cu închisoarea, de 2 ani şi 6 luni cu executare, pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor, în urma activităţilor investigative efectuate de IPJ Braşov, cu sprijinul comenzii IGPR, în colaborare cu DOS, DIC, CCPI, Centrul SELEC, poliţiştii greci, coordonaţi de şeful ENFAST din nordul Greciei, astăzi, 29.01.2022, au depistat persoana urmărită pe numele căreia fusese emis un mandat european de arestare şi au condus-o la sediul organului competent, în vederea confirmării şi punerii în executare a mandatului”, anunţă IGPR.

Ioan Neculaie a fost găsit în zona Salonic, potrivit unor surse Adevărul.

Neculaie a fost dat în urmărire în urmă cu o săptămână, după ce Curtea de Apel Braşov l-a condamnat la închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, iar condamnatul nu a fost găsit pentru punerea în executare a sentinţei.

Curtea de Apel Braşov l-a condamnat, în 21 ianuarie, pe Neculaie pentru infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor după ce a folosit arma pentru a trage în cauciucurile autoturismului său.

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă