Frate de magistrat acuzat de fraude

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dragoş Tiugan, fratele judecătorului Marius Tiugan de la Tribunalul Dolj, este bănuit că ar fi capul unei reţele de falsificatori de carduri. În locuinţa din Craiova a lui Dragoş Tiugan au fost găsite mai multe carduri clonate şi aparatură electronică folosită la furtul din bancomate.

Dragoş Tiugan (31 de ani), fiul şefului Secţiei de Neurologie din cadrul Spitalului Militar Craiova şi fratele judecătorului Marius Tiugan de la Tribunalul Dolj, a fost dus încătuşat ieri la sediul DIICOT Craiova pentru audieri.

El este bănuit că ar fi capul unei reţele de falsificatori de carduri cu ramificaţii în toată Europa. Poliţiştii au descins, ieri-dimineaţă, în 37 de locuinţe din Craiova, Caracal, Slatina şi Bucureşti, de unde au ridicat mai multe persoane.

Tiugan a fost luat pe sus de mascaţi din locuinţa sa din centrul Băniei, acolo unde s-au găsit mai multe carduri clonate şi aparatură electronică. Tânărul a declarat în faţa magistraţilor că este nevinovat şi că totul este o înscenare pusă la cale de persoane care îl vor în spatele gratiilor. Surse din cadrul DIICOT Craiova au precizat că din grupul infracţional fac parte mai mulţi tineri de bani gata.

Falsificatorii de carduri acţionau în ţări precum Italia, Germania şi Suedia, de unde sustrăgeau fraudulos sume de bani. Oamenii legii încearcă acum să stabilească dacă mai sunt şi alte persoane membre ale reţelei.

Nu se ştie prejudiciul

Deocamdată nu se ştie cu exactitate suma totală de bani care a fost sustrasă, însă procurorii cred că este vorba de sute de mii de euro. Aceştia au stabilit că aparatura electronică era confecţionată în Bucureşti, iar componentele mecanice se făceau la Craiova, unde se realiza şi ansamblarea părţilor electronice şi mecanice.

Tinerii reţinuţi ieri sunt acum acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, acces fără drept la un sistem informatic, punerea la dispoziţie a unor date informatice, deţinerea unor echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată şi punerea în circulaţie de instrumente de plată falsificate. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, riscă până la 15 ani de închisoare.

Tiugan este recidivist

„Toţi cei reţinuţi sunt acuzaţi de clonare de carduri.  Aceştia vor fi audiaţi, după care se va dispune măsura arestării preventive pentru 29 de zile", a spus Flavius Cristea, procuror DIICOT Craiova.

În 2004, în timp ce era angajat al RAR Dolj, Dragoş Radu Tiugan a fost acuzat că, împreună cu inginerul Claudiu Alin Antonie, a confecţionat şi comercializat aparate electronice pentru piratare, reuşind să sustragă sume mari de bani din mai multe bancomate. Cei doi au fabricat atunci opt „pisicuţe".

Fiecare şi-a păstrat câte unul, celalalte şase fiind vândute cu 500 de dolari bucata. Fratele judecătorului a primit atunci o condamnare cu suspendare.

Mai multe pentru tine:
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete