Fotografia care a făcut înconjurul lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peştele zburător imortalizat de constănţeanul Roger Mantu în sudul Atlanticului

Constănţeanul Roger Mantu a reuşit să imortalizeze în sudul Atlanticului un peşte zburător. După ce lucrările sale au fost admirate în „FHM Germania“, „Luxury Magazine“, „Playboy“, „Photomagazine“, fotografia peştelui zburător va fi publicată şi într-un manual din Brazilia.

Pentru Roger Mantu (37 de ani), fotografia a devenit o pasiune după terminarea Facultăţii de Arte din München, Germania. Nu este căsătorit, iar mare parte a timpului şi-o dedică pasiunii sale: imortalizarea vieţii sălbatice.

Anul trecut, Roger a pornit într-o aventură pe trei continente: America de Sud, Africa şi Antarctica. Expediţia a început în Ushuaia - Ţara de Foc, a continuat către mările învolburate, zăpezile eterne ale Peninsulei Antarctica, urmând tărâmuri dintre cele mai izolate de lume. În cele 50 de zile de aventură a parcurs 13.000 de kilometri.

A pândit două zile peştele zburător

Călătoria i-a adus recompensa visată: o fotografie rară în lume. După două zile de pândă la bordul vasului aflat în marş în sudul Atlanticului, Roger a reuşit să surprindă peştele zburător (Exocoetus volitans).

„Pentru această poză am fost contactat de o companie multimedia din Brazilia care realizează materiale didactice şi educaţionale pentru şcolari şi preşcolari. Mi s-a spus că mai sunt doar trei sau patru astfel de poze reuşite cu un peşte zburător în întreaga lume", ne-a declarat, mândru de realizarea sa, Roger Mantu.

A petrecut ore întregi printre gheţuri, pinguini imperiali şi lei de mare. „Toată această magnifică odisee a oferit adevărate extravaganţe de expresie şi culoare pentru ochiul curios şi dornic de aventură şi noutate al oricărui fotograf pasionat de natură", mărturiseşte Mantu.

Expediţia a fost organizată de olandezul Rinie van Meurs, cu o experienţă de aproape 20 de ani în acest domeniu. O astfel de călătorie în zonele îngheţate ale globului este visul lui Mantu încă de la terminarea studiilor. Momentul potrivit a sosit abia în 2009, iar luxul acesta l-a costat 20.000 de euro.

Roger Mantu, printre pinguinii din Antarctica   Foto: Credit

De-a lungul timpului a investit mult în aparatură şi a străbătut mai toate meridianele planetei în căutarea fotografiei perfecte care să surprindă viaţa sălbatică. Şi chiar a reuşit.

Lucrările sale sunt publicate şi pe pagina sa de internet www.rogermantu.com. Câteva dintre fotografiile realizate în cadrul expediţiei Antarctica au făcut obiectul unei expoziţii cu vânzare la Constanţa, iar banii obţinuţi vor fi donaţi Complexului Muzeal pentru Ştiinţe ale Naturii Constanţa.

Urmează Polul Nord

Pentru 2010, Roger Mantu pregăteşte o expediţie la Polul Nord, călătorie care, alături de expediţia „Antarctica" din 2009, va deveni subiectul unui album fotografic intitulat probabil „De la Pol la Pol".

"Toată această magnifică odisee a oferit adevărate extravaganţe de expresie şi culoare pentru ochiul curios şi dornic de aventură."
Roger Mantu
fotograf

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”