FOTO VIDEO Protest în Bucureşti, în prima zi de relaxare. Peste 100 de persoane au cerut dovezi cu privire la existenţa pandemiei. Reacţia jandarmilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste o sută de persoane au protestat, vineri, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, reclamând încălcarea legii prin instituirea stării de urgenţă. Protestatarii nu au purtat măşti de protecţie, au pancarte cu mesaje împotriva autorităţilor şi au cerut dovezi cu privire la existenţa pandemiei de coronavirus.

Apelul pentru a participa la un protest, în prima zi după încetarea stării de urgenţă, a fost făcut pe Facebook.

GALERIE FOTO

Organizatorii cer ”dovezile cazurilor de coronavirus care stau la baza statisticilor oficiale precum şi dovezi cu privire la veridicitatea deceselor de C0V1D-I9” şi ”pedepsirea tuturor făptuitorilor care au încălcat legile şi Constituţia prin instituirea decretului stării de urgenţă şi a tuturor măsurilor ulterioare acestuia, cu complicitatea Parlamentului”.

”Parlamentarii ar fi trebuit să îşi ceară scuze imediat poporului pe care îl reprezintă şi ale cărui interese trebuia să le protejeze. Cea mai bună cale de a-şi cere scuze ar fi fost moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban şi suspendarea preşedinteui Iohannis pentru abuz în serviciu şi vătămare gravă a drepturilor şi intereselor legitime a cetăţenilor români. Nu a făcut-o. Aşadar, oamenii cer demisia preşedintelui, a guvernului şi sancţionarea parlamentarilor complici la emiterea şi impunerea decretelor şi OUG-urilor ilegale care au încălcat şi confiscat drepturile românilor, permiţând abuzurile din perioada stării de urgenţă”, au transmis organizatorii.

Printre protestatari s-au aflat şi Bogdan Stanoevici, fost candidat la alegerile prezidenţiale, şi fostul parlamentar Adrian Severin, care a fost condamnat pentru corupţie.

”Cui foloseşte demenţa termometrizării?”, ”Sunt născut în 83, nu vreau ca fiu-mio să trăiască în 84”, ”Imunizare naturală, nu carantină socială”, sunt doar câteva dintre mesajele scrise pe care le poartă protestatarii.

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de jandarmi care au încercat să determine protestatarii să păstreze distanţa între ei, dar şi să împiedice alte persoane să se alăture protestului.

FOTO Amir Kiarash

”Fiţi responsabili! În mediul online au fost anunţate mai multe evenimente prin care cetăţenii sunt invitaţi să participe la manifestaţii publice. Printre măsurile de prevenire a răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 se numără şi aceea de interzicere a organizării şi desfăşurării de mitinguri, demonstraţii sau orice alte întruniri în spaţii deschise. Pentru sănătatea dumneavoastră şi protecţia celorlalţi cetăţeni, vă recomandăm să nu participaţi şi să nu răspundeţi la astfel de evenimente”, au transmis jandarmii.

Cum au reacţionat jandarmii

Alexandru Iacob, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, a declarat că adunările publice sunt interzise, în momentul de faţă, dar jandarmii încearcă să discute cu protestatarii şi să evide pe cât posibil o eventuală dispersare în forţă.

„Am început cu recomandări, cu exemplul personal, cu jandarmi care poarta măşti, încercăm să avem un dialog de la o distanţă sigură. Încercăm să gestionăm situaţia fără a avea incidente”, a spus la Digi24 Alexandru Iacob, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti.

„Adunările publice sunt interzise, acţionăm momentan cu echipele de dialog, aplicăm măsuri progresive. Cel mai important lucru e sănătatea oamenilor”, a continuat acesta.

„Le-am recomandat să păstreze o distanţă sigură între ei, chiar dacă ei nu consideră că acest lucru e important. Noi ştim că este important, că sănătatea lor este importantă, şi importantă este şi sănătatea jandarmilor, de aceea încercăm să avem un dialog cu ei de la o distanţă sigură. Un lucru pe care noi nu ni-l dorim este să avem un contact fizic între noi, ca forţe de ordine, între participanţi. Încercăm să evităm pe cât posibil o eventuală dispersare a participanţilor la adunarea publică. Avem toată încrederea că vom fi receptivi şi că acest lucru se va încheia cu bine pentru toată lumea”, a mai spus Iacob.


FOTO Amir Kiarash

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie