FOTO Cum votează cetăţenii moldoveni în capitala României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cetăţenii moldoveni rezidenţi în Bucureşti şi nu numai au ieşit în număr mare la vot încă de la primele ore ale dimineţii. Astfel, până la prânz, peste 2.000 de alegători votaseră deja la cele două secţii electorale organizate în Capitală – la Ambasada Moldovei, din Aleea Alexandru, şi la Consulat, de pe strada Emanoil Porumbaru.

Deşi prezenţa la vot în Capitală a fost destul de mare, cozile la urne au lipsit, iar procesul electoral s-a desfăşurat civilizat. Asta şi datorită simplificării votului pe listele speciale. Astfel, alegătorii nu au mai fost obligaţi să completeze declaraţiile pe proprie răspundere, care îngreunează foarte mult procesul de vot. Cei care au votat departe de casă au semnat pe listele electorale că au luat la cunoştinţă de faptul că votul multiplu constituie o infracţiune şi se pedepseşte ca atare. 

La Ambasada Moldovei, alegătorii au avut surpriza să fie întâmpinaţi la intrare chiar de către ambasador. Ca un adevărat amfitrion, Iurie Reniţă îşi invita personal concetăţenii în secţia de votare. Cu acelaşi cordial „Bine aţi venit pe la noi!”, i-a întâmpinat ambasadorul şi pe reporterii „Adevărul”. Iurie Reniţă a declarat că, datorită simplificării sistemului de votare, timpii de aşteptare pentru a vota au fost de ordinul minutelor. 

„Aici, totul decurge bine. Ne-am străduit să fluidizăm fluxul de cetăţeni”, a spus ambasadorul. Cât despre semnificaţia scrutinului, Iurie Reniţă a afirmat că este crucial pentru viitorul Republicii Moldova. „Este un vot crucial în contextul actual. Vorbim de un vot geopolitic, un vot care să arate că Moldova este un partener serios al Uniunii Europene şi care să consolideze parcursul european al ţării”, a declarat oficialul moldovean pentru „Adevărul”. Discuţia s-a întrerupt brusc când şi-a făcut apariţia o tânără cu un nou-născut în braţe. Iurie Reniţă s-a scuzat şi, ca o adevărată gazdă, s-a repezit să o ajute pe femeie să intre şi să o îndrume.

Studenţii moldoveni votează la consulat

Aceeaşi atmosferă relaxată ca la ambasadă am întâlnit şi la Consulatul Moldovei din strada Emanoil Porumbaru. Numai că, aici, din cauza spaţiului redus, alegătorii erau nevoiţi să intre în grupuri mai mici în secţia de vot. Astfel, în jurul prânzului, circa 8-10 persoane aşteptau răbdătoare să le vină rândul. Cei mai mulţi până în 30 de ani, aceştia afirmă că preferinţele lor se îndreaptă către partidele care vor putea sigura continuarea parcursului european al Republicii Moldova.

Organizatorii au declarat că procesul electoral se desfăşoară normal. „Nu sunt cozi, se votează în maxim 3-4 minute. Avem şase cabine de vot”, a declarat pentru „Adevărul” Elena Ichim, şefa secţiei de votare de la Consulatul Moldovei. Potrivit acesteia, cei mai mulţi dintre votanţi sunt studenţi. „Vin mulţi studenţi, nu numai din Bucureşti, dar şi din alte centre universitare situate la distanţe relativ mici faţă de Bucureşti, cum sunt cele de la Piteşti, Craiova sau Târgu Jiu”, a mai spus Elena Ichim.

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu