Fostul şef al „Flotei”, trimis în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul comandant al Flotei Constanţa, contraamiralul Mircea Rusmănică, fostul şef la Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, generalul maior (r) Petre Trandafir, 15 ofiţeri, un plutonier din cadrul ISU Dobrogea şi colonelul (r) Eugen Romanescu din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre Bucureşti au fost trimişi în judecată, ieri, pentru fapte de corupţie.

Procurorii DNA susţin că ofiţerii au influenţat rezultatele concursului desfăşurat în august 2007 pentru ocuparea a 400 de posturi de subofiţer în cadrul ISU Dobrogea.

Generalul Petre Trandafir şi subordonaţii săi, care făceau parte din comisiile de concurs, ar fi „susţinut” un număr de 205 candidaţi, ale căror foi de examen au fost întocmite în fals. Potrivit procurorilor, membrii Comisiei ar fi rezolvat ei lucrările celor favorizaţi, şi tot ei şi-au dat şi note. Astfel, au fost date 171 de note de 10.

Contraamiralul Rusmănică şi colonelul Romanescu au fost „agăţaţi” în anchetă fiind acuzaţi că exercitau presiuni asupra membrilor Comisiei pentru susţinerea a şase candidaţi. DNA a mai cerut instanţei şi anularea încadrării a 192 de subofiţeri care ar fi fost admişi prin fals la acest concurs.

Mai multe pentru tine:
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Proiectul Fast Danube avansează: prima achiziție a fost lansată. Ciprian Șerban: „România își consolidează rolul de hub regional de transport”
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
Un mormânt roman unic, cu inscripție bilingvă: prima descoperire monumentală din Dibra, Albania
Mihai Fifor, atac direct la șeful Guvernului României: „Bolojan guvernează cu o singură idee fixă: să dea afară oameni, cât mai mulți”