Fostul secretar de stat Andreica nu are voie să plece din ţară!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Andreica

Decizia aparţine Curţii de Apel Bucureşti, care a respins recursul procurorilor după ce Tribunalul a refuzat emiterea mandatului de arestare preventivă.

Fostul secretar de stat Ioan Andreica, acuzat de fapte de corupţie, este obligat să nu părăsească ţara. Asta au hotărât judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti, care a respins recursul procurorilor DNA la decizia Tribunalului de a nu-l aresta preventiv pe Andreica. Fostul secretar de stat a fost reţinut preventive pe 24 martie într-un dosar în care mai multe persoane au fost puse sub acuzare pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie în legătură cu acordarea frauduloasă a unor contracte din bani publici.

Tribunalul Bucureşti a respins însă cererea de arestare preventivă a fostului secretar de stat Ioan Andreica, a preşedintelui CJ Bistriţa-Năsăud, Liviu Mihai Rusu, a lui Lazăr Popescu, administrator al mai multor societăţi comerciale, Ioan Claudiu Sabău, Mihai Stănescu, administrator al SC DUO MAT SRL, şi a lui Adrian Palade, fost subordonat al lui Ioan Andreica.

Potrivit DNA, Ioan Andreica este acuzat de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, trafic de influenţă, dare de mită, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la spălare de bani.

Procurorii anticorupţie susţin că, în cursul anului 2009, Lazăr Popescu şi Ioan Claudiu Sabău au constituit o asociere infracţională, sprijinită de Ioan Andreica, ce avea ca scop adjudecarea în mod fraudulos a unor licitaţii publice de către mai multe societăţi comerciale clientelare de la care primeau în schimb bani sau lucrări în subcontractare şi, în anumite cazuri, chiar subcontractarea în totalitate a lucrărilor.

Asocierea avea ca scop exercitarea influenţei pe lângă demnitari sau funcţionari publici cu influenţă asupra persoanelor cu putere de decizie în atribuirea unor astfel de licitaţii.

Citeşte şi:

Cazul Andreica: şpaga venea pe cardul şoferului

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani