Fost şef SRI Prahova, Corneliu Păltânea: 3 ani de închisoare pentru mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de arhivă

Magistraţii Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti l-au condamnat joi pe fostul şef SRI Prahova, Corneliu Păltânea, la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru luare de mită. Decizia instanţei nu este definitivă.

DNA l-a trimis în judecată pe Păltânea în decembrie 2007. Potrivit procurorilor, Păltânea l-a întâlnit în 1991 pe denunţătorul său, Marin Breajăn, care preluase activele turistice ale vilelor Vânătorul şi Căprioara pentru a desfăşura activităţi turistice. Denunţătorul a fost contactat de Păltânea, care i-a propus lui Breajăn să îl înregimenteze în SRI Prahova, ca ofiţer acoperit. În schimbul acestui favor, Păltânea i-a cerut lui Breajăn să îi ofere cazare gratuită lui şi prietenilor săi atunci când dorea să vină în staţiunea Cheia. Dacă Breajăn s-ar fi opus, atunci Păltânea i-ar fi desfiinţat afacerile.În 1999 relaţiile dintre cei doi s-au stricat, Păltânea făcând demersuri în urma cărora denunţătorul a pierdut vila Căprioara.

Marin Breajan a dezvăluit procurorilor în 2007 înţelegerea, fiind nemulţumit că a fost trecut în rezervă în mod abuziv. Fostul şef al SRI Prahova ar fi cerut trecerea în rezervă a lui Breajan pe motiv că ar fi "înnebunit". Caracterul abuziv al trecerii în rezervă a fost demonstrat în 2001, moment în care Păltânea a fost destituit, iar martorul reîncadrat ca ofiţer.

Al doilea dosar al lui Păltânea

Păltânea mai este judecat într-un dosar în care procurorii DNA îl acuză că în perioada 1996-2001, în calitate de şef al Secţiei de Informaţii a SRI Prahova, a pretins de la un cetăţean străin, care l-a şi denunţat, servicii turistice gratuite şi alte foloase materiale, toate în echivalentul sumei de 20.000 de dolari, pentru ca în schimb să-l sprijine pe acesta, prin intermediul şefilor săi, să fie numit în funcţia de consul onorific al României într-o ţară străină. Prin rechizitoriu s-a mai stabilit că în cursul anului 2000, acuzatul a primit de la acelaşi denunţător, cu titlu de împrumut, suma de 160.000 de dolari, pentru a-i asigura protecţie în derularea unor afaceri în România, însă suma nu a mai fost restituită.

Al treilea dosar al lui Pâltânea: afaceri cu petrol

Corneliu Păltânea mai este judecat într-un dosar alături de Daniel Bucur, fost prim-locţiitor la Secţia de informaţii a SRI Prahova. Procurorii anticorupţie au stabilit că, în perioada 1993-2001, cei doi foşti ofiţeri de informaţii ar fi acordat protecţie unor grupări infracţionale care făceau comerţ cu produse petroliere, prin blocarea unor informaţii legate de activităţile ilegale ale acestora defăşurate la Rafinăria Astra Română Ploieşti. În acest dosar a fost audiat în calitate de martor fostul director SRI, Virgil Măgureanu.

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare