Floarea Şerban, prima femeie general din Armata Română, a preluat conducerea Romarm

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Floarea Şerban, prima femeie general din Armata Română, a preluat conducerea Companiei Naţionale ROMARM SA după ce fostul director Dan Tache a fost arestat preventiv pentru abuz în serviciu.

Florea Şerban a fost numită director ca urmare a unei decizii a Consiliului de Administraţie al Romarm, potrivit unui comunicat emis de Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului.

Ministrul de resort, Mihai Tudose, a declarat că va sprijini „relansarea şi revitalizarea” Romarm şi că activitatea companiei trebuie să se bazeze pe „înalte principii de etică şi morală" şi să fie guvernată de "un înalt spirit de legalitate", se arată în comunicatul citat.

Floarea Şerban este doctor în ştiinte juridice, în domeniul drept, absolvent al Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti. 

„Noul director al companiei naţionale, numit ca urmare a deciziei Consiliului de Administraţie al CN Romarm SA, are o bogată experienţă în domeniu, activând ca secretar de stat în MApN, şef al Direcţiei Relaţia cu Parlamentul şi asistenţă juridică din MApN. De asemenea, domnia sa a fost locţiitor al şefului Reprezentanţei militare a României la NATO şi UE, desfăşurandu-şi întreaga activitate, începând cu anul 1973, în domeniul apărării”, se mai arată în documentul citat.

De asemenea, în 2013, Şerban şi alţi zece generali şi colonei, inclusiv fostul ministru al Apărării Corneliu Dobritoiu, au fost trimişi în judecată în dosarul privind cumpărarea unor locuinţe de serviciu în baza unor declaraţii false.

Pe 11 februarie, Dam Tache, fostul director Romarm, şi şeful sucursalei din Braşov a companiei, Aurel Velţan, au fost arestaţi săptămâna trecută pentru abuz în serviciu, în legătură cu încheierea ilegală a unor contracte de prestări servicii cu Gold Trans Tur, care a încasat peste 770.000 de lei fără a executa serviciile prevăzute.

Contracte frauduloase

Potrivit DNA, în perioada iulie 2013 – iulie 2014, la iniţiativa lui Dan Tache, şi în urma unei înţelegeri prealabile frauduloase cu administratorul Gold Trans Tur SRL, Aurel Velţan, în calitate de director general al SC Carfil SA (filială a ROMARM), a încheiat şase contracte de prestări servicii cu firma lui Liliac, cu încălcarea procedurilor de achiziţie publică (lipsă publicitate, lipsă cerere ofertă, ofertele avute în vedere depuse toate de Liliac Daniel, lipsă proces verbal al comisiei de selecţie a ofertelor).

De asemenea, Velţan ar fi întocmit şi alte înscrisuri în vederea perfectării acestor contracte (decizii de comitet director, procese verbale, referate).

Contractele aveau acelaşi obiect, respectiv igienizarea/curăţarea/ecologizarea a unor spaţii, hale de producţie, din incinta societăţii braşovene, contaminate cu substanţe toxice, metale grele şi cianuri, rezultate din procesul tehnologic de producţie.

Mai multe pentru tine:
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort