Fără vinovaţi în cazul ursului lăsat să agonizeze 18 ore, pe marginea drumului în Harghita. Jandarmii care trebuiau să intervină, găsiţi nevinovaţi VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii militari au ajuns la concluzia că, în cazul ursului care a fost lăsat să agonizeze 18 ore, anul trecut, pe marginea unei şosele din judeţul Harghita după ce a fost lovit de maşină, jandarmii care au intervenit la faţa locului nu au nicio vină şi au clasat cazul.

Avocatul Adrian Cuculis a depus o plângere în care a contestat această decizie a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, dar fără prea mare succes pentru că magistraţii militari au considerat că cei doi jandarmi nu sunt de vină pentru agonia prelungită a animalului şi nu pot fi acuzaţi de abuz în serviciu.

Avocatul susţine că decizia a fost luată cu toate că potrivit legii care este în vigoare din anul 2017, responsabilă pentru intervenţia în astfel de cazuri este Jandarmeria Română. Militarii ar fi trebuit să intervină la ordinul prefectului. Concret, conform Legii nr. 212/2017 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, instituţia cu pricina trebuia sa fie dotată la momentul incidentului, în luna noiembrie a anului trecut, cu „arme cu tranchilizante, substanţe tranchilizante, arme cu glonţ de cauciuc, dispozitive cu ultrasunete sau substanţe iritante” pentru a putea interveni pentru „imobilizarea animalelor a căror viaţă sau integritate corporală este pusă în pericol în urma unei intervenţii umane”. Mai mult, potrivit legii amintite, armele cu tranchilizante şi substanţele cu acest efect ar trebui sa fie folosite numai de către jandarmii care au studii medii de medicină veterinară, sub îndrumarea şi responsabilitatea unui medic veterinar. 

Nu s-au respectat reglementările

Cert este că în teren, în cazul ursului accidentat din Harghita, Jandarmeria nu a respectat toate aceste reglementări. Nu a avut nici tranchilizante, nici personal cu studii veterinare şi nici nu a intervenit rapid. Acest lucru a fost observat, la vremea respectivă, de ministrul Mediului, Costel Alexe. „Principala instituţie a MAI care trebuia să intervină în acest caz este Jandarmeria Română, dar a preferat să rămână pasivă”, a declarat ministrul Mediului. Mai mult, Costel Alexe susţinea că şi Hotărârea de Guvern 232 din anul 2010 reglementează clar modul în care instituţii ca Jandarmeria, DSV, Ministerul Mediului sau Fondul Cinegetic trebuie să intervină în astfel de cazuri.  

Toate aceste reglementări nu au fost respectate şi s-a ajuns ca ursul lovit atunci de un autoturism, la ieşirea din localitatea Praid, judeţul Harghita, să fie lăsat să sufere toată noaptea pe marginea drumului. Comisarul şef al Gărzii de Mediu Harghita, Balla Izabella, a precizat, la vremea respectivă, că solicitarea de împuşcare de la Asociaţia Vânătorul şi Pescarul Sportiv „Târnava Mare” a sosit abia adoua zi dimineaţa, în jurul orei 10.30. 

Asta în pofida faptului că era evident pentru toată lumea că animalul nu mai poate fi salvat. De altfel, şeful Direcţiei Sanitar Veterinare Harghita, dr. Lado Zsolt, a declarat, imediat după incient, că animalul avea trei picioare fracturate şi ar fi fost imposibil să supravieţuiască în pădure. 

Pus să plătească cheltuielile de judecată

Avocatul Adrian Cuculis a declarat pentru „Adevărul” că în acest caz ar fi trebuit ca procurorii să se autosesizeze. „Probabil că nu a fost de interes că un biet suflet de animal sălbatic, o splendoare de urs carpatin, a zocut ologit pe marginea drumului, iar jandarmii i-au păzit pe trecători de el. Nu cumva să-i atace ursul muribund. Am zis să fiu un cetăţean model, care face ce trebuie atunci când constată că ceva este în neregulă. Din păcate, am eşuat să fac dreptate ursului care a stat ore în şir păzit bine de către jandarmii de la faţă locului. Plângerea mea penală a fost un îndemn la a face ceva şi m-am trezit şi bun de plata”, a precizat avoctul care a fost obligat să plătească 150 de lei cheltuieli de judectă.

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”