Explicaţia Blue Air pentru cele trei curse întârziate, una de peste 12 ore: „defecţiuni tehnice minore” la o singură aeronavă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei curse aeriene ale Blue Air au avut întârzieri uriaşe vineri dimineaţă, şi de peste 12 ore, compania anunţând că întârzierile zborurilor au fost provocate de „defecţiuni tehnice minore” la o singură aeronavă.

„Compania Blue Air doreşte să îşi ceară scuze faţă de pasagerii afectaţi de întârzierile care au afectat, astăzi, anumite zboruri. Situaţia a fost cauzată de o defecţiune tehnică minoră la una dintre aeronavele companiei. Din motive de siguranţă, compania a decis ca aeronava să rămână la sol până la remediere.

Ca urma a acestei situaţii, mai multe zboruri au suferit întârzieri, iar întreaga noastră echipă are ca prioritate rezolvarea iregularităţilor. Pasagerii au fost informaţi şi au primit asistenţă pe aeroport sau prin call center”, a informat compania.

În jurul orei 9,00 a zilei de vineri, unul dintre pasagerii care ar fi trebuit să ajungă de pe Aeroportul Otopeni la Barcelona anunţa că avionul are deja o întârziere de 9 ore.  

La ora 13,00, Blue Air informa că avionul va decola la ora 17,00.

„În acest moment, putem confirma faptul că zborul charter spre Antalya a decolat de la Otopeni, iar echipa noastră de la sol a oferit pasagerilor refreshments. Cea mai mare întârziere este pe zborul Blue Air spre Barcelona. Astfel, estimăm ca ora de decolare va fi la ora 17:00. Toţi pasagerii afectaţi au primit şi vor beneficia de asistenţă până la momentul decolării în conformitate cu regulamentul EC 261.

Încă o dată, compania Blue Air îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi asigurăm pasagerii că întreaga echipă se dedică pentru a soluţiona, într-un timp cât mai scurt, şi în condiţii de maximă siguranţă, iregularităţile de astăzi”.

Mai multe zboruri ale aeronavelor Blue Air au avut întârzieri uriaşe, ajungând şi la mai mult de 9 ore de aşteptare pe Aeroportul Otopeni.

Cursele aeriene aveau ca destinaţie Valencia, Barcelona şi Antalya.

  

În funcţie de durata întârzierii, pasagerii sunt eligibili la compensaţii între 250 şi 600 de euro/persoană, plus alte cheltuieli.

Pentru întârzieri de minim 3 ore, anulări sau refuz la îmbarcare în cazul plecărilor din România sau al companiilor aeriene înregistrate în Uniunea Europeană, pasagerii sunt îndreptăţiţi să primească între 250 şi 600 de euro/persoană, plus alte cheltuieli.

Citeşte şi:

Întârziere de peste 9 ore ale unor zboruri Blue Air de pe Otopeni. Când va decola avionul pentru Barcelona

Mai multe pentru tine:
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc