Elev de la Colegiul Agricol din Capitală, dus la spital după ce a fost bătut la şcoală. Ambulanţa SMURD care a intervenit, implicată într-un accident

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambulanţa SMURD a fost lovită de un angajat al liceului FOTO Arhivă Adevărul

O ambulanţă SMURD care a intervenit miercuri dimineaţa la Colegiul Agricol „Viaceslav Harnaj” din Capitală, unde un elev a fost bătut în pauză chiar în sala de clasă, a fost lovită în curtea şcolii de autoturismul unui angajat al unităţii de învăţământ, care s-a urcat băut la volan. Inspectoratul şcolar a declanşat propria anchetă în acest caz, iar profesorul de serviciu riscă să fie sancţionat.

Elevul a fost transportat la Spitalul Elias, fiind rănit în spatele urechii, potrivit directorului medical al unităţii sanitare, Dana Safta. Adolescentul susţine că a fost bătut de un coleg, mai spus Safta, citată de Mediafax.

Potrivit primelor cercetări, băiatul, care are 16 ani, s-a lovit cu capul de calorifer, după ce a fost împins de un alt coleg cu care a avut un conflict.

Anchetă declanşată de inspectoratul şcolar

Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a declarat pentru adevarul.ro că a fost declanşată o cercetare în acest caz pentru a vedea de la ce a pornit bătaia dintre cei doi elevi şi de ce profesorul de serviciu nu a intervenit.

„Este vorba despre doi elevi care s-au bătut în timpul pauzei, iar unul dintre ei s-a lovit cu capul de calorifer, nu ştim încă dacă incidentul a avut loc în sala de clasă sau pe hol. Cel mai probabil, altercaţia a avut loc pe hol. Am constituit o comisie de cercetare ca să vedem de ce au ajuns să se bată cei doi elevi şi vom vedea cine a fost profesorul de serviciu şi de ce nu a prevenit această situaţie. Vom cere o notă atât de la directori, profesori, cât şi de la profesul de serviciu, care va fi sancţionat dacă este vinovat”, a spus Banu.

Inspectorul susţine că din informaţiile de până acum, starea elevului bătut nu este gravă.

Accident în curtea şcolii

Ambulanţa SMURD care a fost direcţionată la liceu pentru a-l prelua pe elevul rănit a fost lovită însă în curtea unităţii de învăţământ, de un autoturism condus de un angajat al şcolii. 

Pentru că acesta părea băut, la faţa locului a fost chemat un echipaj al Brigăzii Rutiere pentru a-i testa alcoolemia. Aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 1,25 miligrame de alcool pur în aerul expirat.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine