E o prostie a afirma că ne-am născut ortodocşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Există o expresie des folosită în ultimii ani, potrivit căreia poporul român s-a născut creştin, ba chiar mai mult, ortodox. Este o enormitate a afirma că ne-am născut ortodocşi. Ne-am născut creştini în măsura în care în secolele VIII-IX, atunci când etnogeneza se încheia, creştinarea protoromânilor de asemenea se terminase.

Populaţia romanică era o populaţie creştină în sens latin, iar aici stau mărturie argumentele lingvistice precum: Basilica, Dominus Dei etc. Latinitatea creştinismului nostru este o latinitate provincială, daco-moesică, însă în niciun caz nu se poate vorbi de Ortodoxie. Din punct de vedere metodologic, vorbim de catolicism şi ortodoxism abia după momentul Schismei lui Cerularius din 1054.

Aderarea noastră la Ortodoxie este un fenomen de lungă durată, datorat modificărilor din ansamblul Europei Central-Orientale şi de Sud-Est şi a convertirilor ce au loc în perioada formării poporului român. Ceea ce se poate spune este că noi suntem singurul popor, prin latinitatea noastră, de vechi creştinism.

Convertirile vecinilor

Întâi, cazul bulgar, din anii ’60 ai secolului al IX-lea, cu creştinarea hanului Boris devenit Mihail, creştinare făcută la Prisca; avem prima decizie a unor lideri de a merge într-o anumită direcţie. Liderul este pus în faţa unei opţiuni: pe de-o parte era Biserica Romei, care, prin Papa Nicolae I, cerea bulgarilor să intre sub jurisdicţia sa – încă nu era catolică pentru că suntem de-abia în secolul IX – şi pe de altă parte, Biserica din Constantinopol. Bulgarii au ales Patriarhia Ecumenică, aşa cum au ales-o mai târziu sârbii, românii şi aşa cum erau s-o aleagă şi ungurii. Motivul acestei alegeri a fost un fapt fundamental care, ecleziologic, desparte Roma de Constantinopol: prima, fiind o monarhie democratică, nu admite autocefalii (autonomii bisericeşti).  
Au urmat ruşii lui Vladimir la sfârşitul secolului al X-lea, în urma unor relaţii speciale pe care marii cneji le-au avut cu Constantinopolul. Apoi Serbia, însă într-un timp care este foarte neclar.

Un caz particular este cel al ungurilor. În general se vorbeşte doar de anul 1000 şi de Ştefan cel Sfânt care a ales Biserica Romei. Situaţia este mai complicată. Se cunoaşte azi că a fost un grup disident de hoarda lui Arpad, care a plecat din Panonia în căutare de noi teritorii şi, ca toţi migratorii crescători de vite, în căutare de sare. Această plecare s-a făcut pe valea Mureşului.

Citiţi în Historia articolul complet

Mai citeşte: Un clişeu propagandistic - Ne-am născut ortodocşi

Mai multe pentru tine:
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Cutremur grav în estul Afganistanului: Peste 20 de morți și peste 115 răniți. Zonele afectate sunt izolate și greu accesibile
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Aniversarea de 55 de ani a Reginei Rania a Iordaniei! Un nou portret a fost lansat, iar familia i-a făcut urări deosebite