Dunărea e greu de navigat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Debitele Dunării în sectorul românesc se situează în aceste zile mult sub media multianuală a lunii septembrie. Hidrologii anunţă că scăderea va continua şi în zilele următoare şi va ajunge la puţin peste jumătate din valoarea de referinţă într-o săptămână.

Conform buletinului hidrologic elaborat de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, debitul Dunării la intrarea în ţară, în secţiunea Baziaş, este staţionar la valoarea de 2.600 de metri cubi pe secundă, sub media multianuală a lunii septembrie, de 3.800 de metri cubi pe secundă.


Hidrologii se aşteaptă ca debitul să rămână la fel şi joi, iar de vineri acesta urmând să scadă uşor. Prognoza arată că până în 21 septembrie debitul va ajunge, în secţiunea Baziaş, la 2.400 de metri cubi pe secundă.


Prognoza hidrologică arată că, în perioada 14-21 septembrie, debitele Dunării, aval de Porţile de Fier, vor fi în prima parte a intervalului de prognoză în scădere pe sectoarele Gruia-Calafat şi Brăila-Tulcea şi în creştere pe sectorul Bechet-Vadu Oii. În partea a doua a intervalului vor fi în scădere pe sectorul Gruia-Olteniţa, relativ staţionare pe sectorul Călăraşi-Cernavodă şi în creştere pe sectorul Vadu Oii-Tulcea" .


Din cauza debitului scăzutr al fluviului, unsprezece nave încărcate cu cereale şi diferite produse staţionau, miercuri, în apropierea Portului Drobeta Turnu Severin.


Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat