Video DSU: Mii de pompieri militari intervin în sprijinul populației afectate de inundații

0
Publicat:

Încă de la intrarea în vigoare a codurilor de vreme nefavorabilă, peste 5.000 de pompieri, cu peste 3.000 de mijloace tehnice, sunt la datorie, informează Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).

Sursa foto: ISU Suceava

Pentru gestionarea în cele mai bune condiții a efectelor înregistrate și preîntâmpinarea situațiilor care pot pune în pericol viața comunităților, IGSU (Inspectoratul General pentru Situații de Urgență) a dispus unităților subordonate luarea măsurile necesare care să acopere în mod eficient solicitările de sprijin, în zonele afectate.

În judeţele aflate sub incidenţa codului de vreme rea s-a dispus asigurarea rezervei de personal, pentru a putea fi suplimentate efectivele de intervenție în cazul producerii unor situații de urgență. Totodată, în zonele vizate sunt monitorizate permanent cursurile de apă, pentru a stabili dacă nivelul debitelor acestora poate conduce la producerea inundațiilor”, transmite DSU.

De asemenea, pompierii militari au intervenit cu mijloacele specifice de intervenție constând în motopompe de mare capacitate, bărci și autospeciale cu echipamente pentru evacuarea apei din gospodariile afectate.

Totodată, inspectoratele pentru situații de urgență, aflate sub incidența codurilor roșii și portocalii de inundații, au activat grupele operative și centrele județene de coordonare și conducere a intervenției, care au în componență reprezentanți ai tuturor structurilor cu atribuții în managementul situațiilor de urgență.

Ce s-a întâmplat în țară

Efecte importante s-au înregistrat în trei județe din țară, respectiv Caraș-Severin, Dolj și Gorj, zone în care, pentru protecția populației, a fost necesară măsura evacuării temporare a 107 persoane din 5 localități, respectiv Cernătești, Grecești , Maiag, Urda de Jos și Nicolinț.

FOTO: ISU Suceava

„Persoanele au fost cazate temporar în unități puse la dispoziție de autoritățile locale sau la rude. La acest moment, cele 21 de persoane din localitatea Cernătești au revenit la locuințe, în siguranță”, anunță DSU.

Alături de celelalte efective ale MAI, pompierii au desfășurat și misiuni de îndiguire care să limiteze pătrunderea apei în gospodariile populației.

Având în vedere că fenomenele de vreme rea sunt încă în vigoare, situația este permanent monitorizată de Centrul Operațional Național din IGSU pentru dispunerea măsurilor care se impun pentru alocarea forțelor și mijloacelor necesare limitării și înlăturării potențialelor efecte.

FOTO: ISU Suceava

Recomandările DSU

„Pentru prevenirea evenimentelor deosebite generate de vremea rea, recomandăm populaţiei să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei. De asemenea, în cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora”, spune DSU.

În situația manifestării vântului puternic, specialiștii recomandă populației să rămână în spații închise care le asigură protecția și să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți.

Pentru mai multe informații utile despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență accesați portalul fiipregatit.ro sau descărcați aplicația DSU din Google Play Store și AppStore.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită