Dosarul Poşta Română: soarta foştilor miniştri Zsolt Nagy şi Tudor Chiuariu se decide pe 27 noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii Curţii Supreme vor da o sentinţă în dosarul Poşta Română, în care foştii miniştri Zsolt Nagy şi Tudor Chiuariu, dar şi fostul şef al Poştei Române Mihai Toader sunt judecaţi pentru abuz în serviciu, pe 27 noiembrie. Asta după ce instanţa supremă a amânat, marţi, pronunţarea în dosar.

La ultimul termen de judecată care a avut loc pe 13 noiembrie, procurorul de şedinţă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a cerut instanţei condamnarea la închisoare cu executare a foştilor miniştri, precum şi a foştilor şefi din Compania Poşta Română Dan Mihai Toader, Emanoil Lepădatu şi Andrei Marinescu. Motivul: cei cinci ar fi înstrăinat ilegal un teren de pe Calea Victoriei ce aparţinea statului.

La rândul său, avocatul fotului ministru al Comunicaţiilor a susţinut că Zsolt Nagy doar a semnat hotărârea de guvern care "clarifica" situaţia juridică a terenului şi care favoriza societatea care l-a cumpărat, la rugămintea factorilor de decizie din Secretariatul General al Guvernului. "Nu Zsolt Nagy a iniţiat acea hotărâre de guvern (HG), iar acea hotărâre este în vigoare şi acum. Ar fi o gravă încălcare a separaţiei puterilor în stat dacă judecătorii ar desfiinţa în cadrul unui proces acea hotărâre de guvern", a susţinut apărătorul.

Pe de altă parte, avocatul fostului ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu a arătat că la audieri trebuiau chemaţi toţi ceilalţi membri ai Cabinetului care au aprobat HG ce face obiectul acestui dosar, pentru a da câte o declaraţie.

Inculpaţii în acest dosar au fost trimişi în judecată în decembrie 2010 pentru abuz în serviciu după ce au contribuit la trecerea unui teren ce aparţinea Poştei Române din proprietatea statului în proprietatea privată a unei firme, la un preţ mult mai mic decât cel al pieţei, a unui teren din Calea Victoriei 133-135 ce aparţinea Poştei Române.

Cei doi foşti miniştri ar fi contribuit prin emiterea unui act normativ cu scopul de a "clarifica" situaţia juridică a terenului şi a favoriza astfel societatea în posesia căreia a intrat. Prejudiciul adus statului: 8.619.787 euro.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă