Dosarul „Mineriadei din iunie 1990”, trimis în instanţă. Ion Iliescu, Petre Roman şi Miron Cozma vor fi judecaţi pentru infracţiuni contra umanităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dosarul Mineriadei a fost trimis, marţi, în judecată. Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul lider al minerilor, Miron Cozma vor fi judecaţi pentru infracţiuni contra umanităţii iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi riscă detenţia pe viaţă. Nu mai puţin de 413 volume are dosarul trimis instanţei. În cauză au fost audiate 2169 de persoane.

De asemenea, în acest dosar au fost trimise în judecată şi alte persoane audiate şi puse sub inculpare, de-a lungul timpului. Dosarul va fi judecat la Curtea Supremă.

În dosarul Mineriadei, procurorii militari din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dispus, în 23 decembrie 2016, punerea în mişcare a acţiunii penale, pentru infracţiuni contra umanităţii, faţă de Ion Iliescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte al României, Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informaţii, Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale şi Mugurel Cristian Florescu, general în rezervă, fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare. În acelaşi dosar a fost pusă în mişcarea acţiunea penală, pentru infracţiuni contra umanităţii, şi faţă de amiralul în rezervă Emil "Cico" Dumitrescu, la data săvârşirii faptelor membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne, Cazimir Ionescu, fost vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, Adrian Sârbu, fost şef de cabinet şi consilier al primului ministru în iunie 1990, Miron Cozma, fost preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere "Valea Jiului”.

De asemenea, au fost puşi sub acuzare Matei Drella, la data săvârşirii faptelor lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni, Cornel Burlec Plăieş, fost ministru adjunct la Ministerul Minelor, generalul în rezervă Vasile Dobrinoiu, fost comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne, generalul (r.) Petre Petre, fost comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne.

Ce spune rechizitoriul

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada 11 - 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat şi coordonat un atac generalizat şi sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei municipiului Bucureşti, atac în care au implicat participarea forţelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a unui număr de peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării. 

În urma atacului au fost ucise prin împuşcare patru persoane şi au fost rănite prin împuşcare alte trei. De asemenea, 1.388 de persoane au suferit vătămări ale integrităţii fizice sau psihice, iar 1.250 au fost private de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic.

În cadrul acestei acţiuni, peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reţinute până în după amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară. Concomitent, s-a pătruns în forţă, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură şi al Universităţii din Bucureşti, fiind percheziţionate mai multe birouri, iar persoanele aflate în incintă au  fost evacuate prin acte de  violenţă. Conform hotărârii luate de către preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, primul-ministru al Guvernului României, viceprim-ministrul, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti, coordonaţi de directorul acesteia. Muncitorii s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele întâlnite  în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piaţa Universităţii împreună cu forţele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor”, arată procurorii în rechizitoriu. 

Riposta

Acţiunile întreprinse de autorităţile statului au generat o ripostă violentă din partea opozanţilor, astfel că au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii. 

„S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcate mortal 4 persoane, iar alte 3 au fost rănite, de asemenea, prin împuşcare”, mai arată anchetatorii.

Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfăşurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care  deveniseră o adevărată forţă de ordine, paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii, susţin procurorii.

În acest context, minerii aduşi în Bucureşti au devastat sediile partidelor politice nou înfiinţate sau reînfiinţate după Revoluţia din decembrie 1989 şi care se aflau în opoziţie. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureştiului şi alte persoane având legătură cu manifestaţiile din Piaţa Universităţii, imaginile cu actele de violenţă comise de mineri pe străzile oraşului fiind mediatizate în întreaga lume.  

Aceste evenimentele au fost urmarea actelor de diversiune şi manipulare a opiniei publice de către autorităţile statului reprezentate de către inculpaţi, care au prezentat manifestaţiile din Piaţa Universităţii într-un mod distorsionat şi au acreditat ideea că ele sunt determinate de o aşa-zisă ”rebeliune de tip legionar”. Manifestanţii care îşi exprimau opiniile politice au fost prezentaţi ca persoane cu ocupaţii infracţionale, ,,elemente extremiste, reacţionare”, fiind etichetaţi de preşedintele ales al României ca fiind ”golani”. Persoanele care au fost ridicate din Piaţa Universităţii, împreună cu altele considerate ca având legătură cu manifestaţiile, au fost duse cu forţa în cazărmi aparţinând Ministerului de Interne, fiind private de libertate într-un mod nelegal şi în spaţii total improprii pentru deţinerea unor persoane. Privarea de libertate fără forme legale a acestora a durat până cel mai târziu pe data 21 iunie 1990”, mai arată rechizitoriul.

În vederea administrării probatoriului au fost  audiate 46 de persoane având calitatea de inculpat sau suspect, 1388 de persoane vătămate, 146 de succesori ai persoanelor vătămate şi 589 de martori, fiind emise circa 2300 de citaţii. Dosarul însumează 413 volume, iar rechizitoriul întocmit în cauză are 2.000 de file.

Ce spunea Iliescu atunci când a fost pus sub acuzare

Imediat după ce a fost pus sub acuzare, fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat că nu are nimic să-şi reproşeze. „Nu este prima dată când se agită chestiile astea. Ce dovezi? Dar care este problema? E o chestiune care s-a petrecut în 1990, am trecut peste ea, am avut alternative la guvernarea ţării. Vor oamenii să..., probabil au primit ceva solicitări să cerceteze. Să cerceteze, care este problema? Voi fi chemat, voi dialoga, voi răspunde, care este problema? Nu este nicio problemă“, a declarat Ion Iliescu pentru Digi24. „Eu nu am să-mi reproşez nimic din nicio perioadă!“, a incheiat fostul preşedinte, răspunzând la o întrebare a reporterului postului TV citat.

Mai multe pentru tine:
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente