Dosarul „Ferma Băneasa”, la final. Remus Truică şi israelienii merg la închisoare. Ce pedeapse au primit „Prinţul” Paul şi Dan Andronic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Milionarul Remus Truică. Imagine: Adevărul / Eduard Enea

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat joi verdictul final în dosarul Ferma Băneasa: omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la şapte ani de închisoare, israelienii Benjamin Steinmetz şi Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar Prinţul Paul – trei ani şi patru luni cu executare. De asemenea, jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

UPDATE: ICCJ a dat publicităţii minuta deciziei definitive din dosarul „Ferma Băneasa”, din care prezentăm pedepsele pronunţate:

  • Truică Remus - 7 ani închisoare cu executare
  • Al României Paul Philippe - 3 ani şi 4 luni cu executare
  • Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela – 5 ani cu executare
  • Roşu Robert Mihăiţă – 5 ani cu executare
  • Benyamin Steinmetz – 5 ani cu executare
  • Tal Silberstein – 5 ani cu executare
  • Andronic Dan Cătălin – 3 ani cu suspendare
  • Marcovici Marius Andrei – 3 ani cu suspendare
  • Mateescu Lucian Claudiu – 3 ani cu suspendare
  • Gheorghiţă Dragomira – 4 ani cu suspendare
  • Dicu Corina Teodora – 4 ani cu suspendare
  • Stoian Ioan – 4 ani cu suspendare
  • Muşat Apostol – 4 ani cu executare
  • Jecu Nicolae – 4 ani cu executare
  • Popa Caterina – 4 ani cu cu executare
  • Dima Niculae – 4 ani cu executare
  • Olteanu Gheorghe – 4 ani cu executare
  • Delcea Valentin – 4 ani cu executare

„Obligă în solidar pe inculpaţii Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, Al României Paul Philippe, Muşat Apostol, Dima Nicoale, Jecu Nicolae, Popa Caterina, Delcea Valentin şi Olteanu Gheorghe la plata sumei de 1.019.285,49 euro, contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective, către partea civilă Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, în calitate de reprezentant al Statului Român, cu titlu de despăgubiri civile materiale”, se mai arată în decizie.

Prinţul Paul, trimis la închisoare

Completul de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost format din magistraţii Florentina Dragomir (preşedinte), Ioana Ilie şi Ionuţ Matei, relatează G4Media, care urmărit decizia ICCJ.

Din conţinutul deciziei se observă că, în unele cazuri, instanţa a suspendat pedepse de 4 ani de închisoare, în timp ce Prinţul Paul a primit 3 ani şi 4 luni, dar cu executare.

În 27 iunie 2019, Curtea de Apel Braşov l-a condamnat pe omul de afaceri Remus Truică la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani în dosarul retrocedării Pădurii Snagov. În acelaşi dosar, Prinţul Paul a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. În 18 mai 2016, omul de afaceri Remus Truică, prinţul Paul şi alte 20 de persoane, între care trei cetăţeni israelieni şi jurnalistul Dan Andronic, au fost trimişi în judecată în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Băneasa şi a 47 de hectare din Pădurea Snagov.

Omul de afaceri Remus Truică a fost acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi spălare a banilor, ambele în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, iar prinţul Paul a fost acuzat de cumpărare de influenţă şi spălare a banilor, ambele în formă continuată şi complicitate la abuz în serviciu.

Acuzaţiile procurorilor DNA

Potrivit DNA, acuzaţiile reţinute în sarcina inculpaţilor vizează infracţiuni comise în perioada 2006 -2013 în diferite forme de participare (autorat, complicitate sau instigare), ”în interesul obţinerii unor imobile de o valoare deosebită, între care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de Paul Philippe Al României”.

Procurorii DNA arătau că prinţul Paul i-a promis lui Truică şi asociaţilor acestuia din grupul infracţional o cotă parte importantă, între 50 la sută şi 80 la sută, din valoarea bunurilor pe care le revendică în România, iar ulterior le-a transferat acestora bunurile pe măsura obţinerii lor, prin contracte fictive de vânzare-cumpărare cu Reciplia SRL.

”Aceasta, pentru ca ei să intervină pe lângă funcţionari publici implicaţi în procedurile de retrocedare, prin influenţa avută în mod direct (fost şi actual consilier al primului ministru) şi indirect, prin intermediul relaţiilor pe care le au în lumea politică, în justiţie, la cel mai înalt nivel şi presă (relaţii de prietenie şi de afaceri cu membri ai Guvernului, parlamentari, funcţionari autorităţi publice, cu persoane cu influenţă în presă, relaţii la ICCJ, contractarea serviciilor unei firme de avocatură de top), astfel încât aceştia, în mod nelegal, să determine obţinerea pe nedrept a bunurilor revendicate de Al României Paul Philipe”, preciza DNA.

După dobândirea Pădurii Snagov şi a Fermei Băneasa, acestea au fost transferate de prinţul Paul, prin contracte de vânzare-cumpărare, către Reciplia SRL, la preţuri mult subevaluate, disimulându-se natura ilicită a provenienţei. Firma respectivă a vândut mai departe altor persoane, fără a încasa vreo sumă de bani.

Prin activitatea infracţională desfăşurată s-a reuşit retrocedarea abuzivă a Pădurii Snagov, cauzându-se un prejudiciu statului de 9.523.769 de euro, precum şi a Fermei Regale Băneasa, cu un prejudiciu în dauna statului de 135.874.800 de euro, menţionau procurorii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă