DOCUMENT Nicolicea cere pedepse aspre pentru magistraţii care colaborează cu serviciile de informaţii în baza protocoalelor: până la 10 ani de puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul de modificare legislativă este semnat de Eugen Nicolicea care a fost nominalizat pentru portofoliul de la Justiţie   / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Magistraţii care vor desfăşura activităţi de cooperare cu lucrători sau colaboratori ai unui serviciu de informaţii în baza unor protocoale vor risca să fie daţi afară şi, mai mult, să înfunde puşcăria pentru o perioadă cuprinsă între 5 şi 10 ani. Aşa prevede un proiect de lege semnat de Eugen Nicolicea care urmează să modifice Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor.

În proiectul de modificare legislativă se menţionează că şi tentativa de a încălcare a acestei dispoziţii va fi pedepsită. Iar pentru cei care ocupă fotolii de şefi şi încalcă aceste reglementări „limitele pedepsei se majorează cu jumătate”. 

Conform documentului, aceleaşi pedepse riscă şi magistraţii care îşi “exercită activitatea profesională în cadrul unor echipe mixte împreună cu lucrători sau colaboratori ai serviciilor de informaţii în baza unor proceduri stabilite prin protocoale sau prin alte documente cu caracter secret”. 

În momentul de faţă, prin legea 303/2004, magistraţilor le este interzis să fie colaboratori ai serviciilor de informaţii. „Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat acestora, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex personalului de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai vreunui serviciu de informaţii” se specifică în legea care reglementează, în prezent, statutul judecătorilor şi procurorilor.

Şi ofiţerii serviciilor de informaţii riscă până la 15 ani de puşcărie dacă dau informaţii magistraţilor

De pedepse asemănătoare vor avea parte şi angajaţilor serviciilor secrete. Mai exact, serviciilor de informaţii le va fi interzis să semneze protocoale sau alte documente secrete de colaborare cu magistraţii precum şi să îşi desfăşoare activitatea în echipe mixte împreună cu “judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat acestora, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex personalului de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor”. 

Pentru încălcare acestei dispoziţii un ofiter al unui serviciu secret riscă tot între 5 şi 10 ani. În plus, dacă ofiţerul este unul cu funcţie de conducere pedeapsa poate ajunge la 15 ani. Şi în acest caz tentativa se pedepseşte. 

În prezent, lege prevede că serviciilor secrete le este interzis “să racoleze persoanele prevăzute la alin. (1) (magistraţi-n.r.) ca lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori. Încălcarea acestei interdicţii este infracţiune împotriva independenţei justiţiei şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani. În cazul în care infracţiunea este comisă de un ofiţer cu funcţii de conducere sau la instigarea acestuia, limitele pedepsei se majorează cu jumătate. Tentativa se pedepseşte”.

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată