Doctoratul lui Oprea, etichetat plagiat de şeful Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti. UNPR anunţă că-l va da în judecată pentru defăimare pe Marian Popescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti, Marian Popescu, a explicat pentru "Adevărul" că zeci de pagini din teza de doctorat a vicepremierului Gabriel Oprea sunt plagiate. Marian Popescu a precizat însă că analiza şi observaţiile sunt personale şi nu vorbeşte în numele Comisiei de Etică.

Marian Popescu a explicat că a dus până la capăt analiza tezei de doctorat a vicepremierului Gabriel Oprea după ce Comisia de Etică a fost împiedicată să facă asta de legea care îi protejează pe demnitari, după ce Consiliul Naţional de Etică a dat verdictul că vicepremierul nu ar fi plagiat.

"Am dus în nume personal analiza până la capăt şi, într-adevăr, am observat că este vorba de plagiat. Din păcate, Comisia de Etică a Universităţii nu mai poate da un verdict acum, dar asta nu ne împiedică să analizăm datele. Nu am calculat exact cât la sută din teză e plagiată, sunt zeci de pagini, dar ceea ce contează acum este că actul s-a produs. Cantitatea plagiatului este luată în calcul în vederea sancţionării (dar nu mai este cazul acum)", a explicat Popescu pentru "Adevărul". 

Sesizarea privind plagiatul lui Gabriel Oprea a fost făcută de către Universitatea din Bucureşti la sfârşitul lunii iunie. 

În urma sesizării, Consiliul Naţional de Etică, singurul organism abilitat pentru soluţionarea acestui tip de sesizări la nivel naţional în cazul persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, a spus că nu se confirmă suspiciunea de plagiat. 

Gabriel Oprea şi-a susţinut teza de doctorat cu titlul "Procedura plângerii prealabile", în anul 2000, tot la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, sub coordonarea profesorului universitar dr. Ion Neagu.

Marian Popescu, acuzat de defăimare

"Potrivit legii, domnul Popescu nu este în măsură să se pronunţe într-o astfel de chestiune. Face acest lucru la comanda altora, iar fapta domniei sale se numeşte, potrivit legii, defăimare şi va răspunde în faţa instanţei pentru acest lucru", se arată într-un comunicat al UNPR semnat de deputatul Eugen Nicolicea.

"În cazul domnului Oprea s-a exprimat oficial şi legal instituţia abilitată în acest sens, şi anume Consiliul Naţional de Etică.

Ţin să subliniez că în acest consiliu, verdictul a fost dat în unanimitate. "Bibliografia consultată a fost bine valorificată de autor în cuprinsul tezei de doctorat, iar în procesul de documentare au fost selectate şi citate din lucrările folosite, idei şi informaţii semnificative asupra problematicii analizate; (...) indicarea prin notele de subsol a lucrărilor consultate şi a autorilor acestora se înscrie în cerinţele care trebuie respectate în procesul de elaborare a unei lucrări ştiinţifice, cerinţe impuse de dispoziţiile legale în vigoare la data elaborării tezei", a fost concluzia Consiliului Naţional de Etică.

Consiliul Naţional de Etică este singurul în măsură să se pronunţe în astfel de chestiuni. Comisia de la Universitate, unde activează nemeritat domnul Popescu se ocupă cu altceva. Mai bine zis, ar trebui să se ocupe cu orice altceva decât atacurile politice care nu fac cinste nici domnului Popescu şi nici Universităţii Bucureşti.  

Acesta este un atac politic la adresa liderului UNPR Gabriel Oprea şi a partidului nostru, venit pe fondul creşterii înregistrate la nivel politic de către Uniunea Naţională pentru Progresul României", se apreciază în comunicatul UNPR.

Premierul interimar spune că autorul sesizării este o „sursă de minciuni“ împotriva sa

Potrivit lui Oprea, sesizarea de plagiat, ca şi sesizarea depusă la ANI pentru verificarea declaraţiilor sale de avere din ultimii 10 ani, precum şi "alte încercări" de a-l denigra, îl au ca autor pe Ioan Sîrbu.

"Ioan Sîrbu este cel care a fost demis de la conducerea Direcţiei Medicale a ministerului în timpul mandatului meu ca ministru al Apărării Naţionale, pentru faptele comise în funcţia pe care a deţinut-o şi pentru lipsa de corectitudine pe care a arătat-o faţă de militari. Alături de Valer Marian, un om cunoscut pentru apetenţa de a depune plângeri şi petiţii, Ioan Sîrbu este principala sursă de zvonuri şi minciuni îndreptate împotriva mea", susţine Oprea.

"În legătură cu încercările mai vechi şi mai noi de a pune sub semnul întrebării probitatea mea morală, corectitudinea declaraţiilor de avere şi legalitatea parcursului meu academic, inclusiv cu privire la sesizarea de plagiat depusă la Universitatea Bucureşti privind teza de doctorat, ţin să precizez următoarele: sunt un om corect, am respectat şi respect legile ţării. În privinţa parcursului meu academic, am cerut şi am primit din partea Ministerului Educaţiei, conform legii, atestarea faptului că atât titlul de doctor, cât şi cel de conducător de doctorat au fost obţinute cu respectarea tuturor normelor legale şi a exigenţelor academice în vigoare la momentul respectiv", a declarat în iunie Gabriel Oprea.


Gabriel Oprea, acuzat de plagiat. Premierul interimar spune că autorul sesizării este o „sursă de minciuni“ împotriva sa

Universitatea Bucureşti: „Vom examina suspiciunea de plagiat în cazul tezei de doctorat semnată de Gabriel Oprea”

MECS: Suspiciunea de plagiat în cazul lui Gabriel Oprea, analizată de Consiliul Naţional de Etică

Decizia Consiliului Naţional de Etică: „Suspiciunile de plagiat în cazul lui Gabriel Oprea nu se confirmă”

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima