Directorul CERN: „România are una dintre cele mai bune şcoli de cercetători în fizica nucleară"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rolf Dieter Heuer, şeful Organizaţiei Europene pentru Cercetări Nucleare (CERN), este prezent la Bucureşti, cu ocazia încheierii Şcolii Europene de Fizica Energiilor Înalte, organizată pentru prima dată în România.

Doi doctoranzi români în fizică atomică au ocupat, prin concurs, două din cele patru posturi scoase la concurs de către CERN pentru a completa echipa de cercetători a acceleratorului de particule aflat la graniţa dintre Elveţia şi Franţa.

"România are una dintre cele mai bune şcoli de cercetători în fizica nucleară şi fizica particulelor", a declarat Rolf Dieter Heuer, directorul CERN.

La cursurile Şcolii Europene de Fizica Energiilor Înalte au participat 100 de doctoranzi din toată lumea , printre care cei mai mulţi români- 12 români.
ProfesorulRolf Dieter Hoer a inaugurat, azi, şi expoziţia despre „Large Hadron Collider" (acceleratorul de particule) care se desfăşoară până la 2 octombrie la Bibilioteca Universitară Centrală din Capitală. Expoziţia estedeschisă zilnic între 10 şi 17  şi cuprinde prezentarea experimentelor în curs de desfăşurare de la acceleratorul de particule, dar şi un film dedicat progreselor cunoaşterii omeneşti a Universului.

VEZI AICI FOTOGRAFII DIN EXPOZIŢIE:

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii