Diferenţă de peste 21.000 de euro între averea şi veniturile unui poliţist de la Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În acest caz, ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor FOTO Mediafax

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, după ce a constatat o diferenţă de peste 21.000 de euro, considerată nejustificată, între averea şi veniturile unui agent-şef adjunct din Poliţia Capitalei.

Inspectorii ANI precizează că s-a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 75.441,50 de lei (aproximativ 21.558,75 de euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de Marius Ionuţ Răduţă, agent şef adjunct în cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Bucureşti, împreună cu familia.

În perioada 2002 - 2010, Răduţă a realizat venituri salariale în cuantum de 88.769 lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 164.210,5 lei, rezultând o diferenţă nejustificată de 75.441,50 Lei (aproximativ 21.558,75 Euro), precizează ANI.

În aceste condiţii, ANI a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de Marius Ionuţ Răduţă în perioada exercitării funcţiei publice.

Poliţistul a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. El a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană