Declaraţie de iubire pe banda de alergare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sucevenii au ocazia să-şi dovedească iubirea pentru partenerii lor fugind până la extenuare.

La parterul complexului Iulius Mall au fost instalate mai multe benzi de alergare pe care atât bărbaţii, cât şi femeile îşi pot impresiona partenerii de viaţă sau iubiţii în cadrul unui concurs de rezistenţă care se numeşte „Până unde aş merge pentru tine”. În afară de admiraţia partenerilor, participanţii se aleg cu premii instant în funcţie de numărul de kilometri parcurşi. „La primul kilometru fiecare concurent primeşte o băutură energizantă, la al doilea o cutie de bomboane Milka, după 3.000 de metri avem de dat o loţiune Nivea, la kilometrul patru o cutie de produse cosmetice, după încă 500 de metri o şedinţă de hair styling, iar la al cincilea o cină romantică în valoare de 50 lei”, a precizat Alina Stredie, purtător de cuvânt al centrului comercial. În plus, cel mai bun alergător al zilei intră în cursa pentru marele premiu, un weekend în doi la Veneţia, decernat la finalul competiţiei, pe 14 februarie, prin tragere la sorţi. „Ne vom înscrie în concurs pentru că ne place sportul amândurora şi vreau să-mi petrec ziua cu el. Vrem să ne distrăm, să râdem, să copilărim, să ne aratăm în diferite moduri că ne iubim”, a declarat Emanuela Pintilescu, studentă la Universitatea „Ştefan cel Mare“. Înscrierile se pot face zilnic între orele 16.00 şi 20.00.

Mai multe pentru tine:
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă